Un nou termen de judecată în procesul în care Valeriu Zgonea e acuzat de fapte de corupţie este programat, joi, la Tribunalul Bucureşti. La termenul anterior a fost audiat şi Liviu Dragnea, în calitate de martor, şedinţa fiind secretă. Zgonea a părăsit sediul instanţei, refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor legate de dosar sau de prezenţa lui Liviu Dragnea în sala de judecată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Termenul anterior a avut loc în 12 septembrie la Tribunalul Bucureşti, fiind audiat şi Liviu Dragnea, fostul preşedinte al PSD, în calitate de martor. Acesta a fost adus de la Penitenciarul Rahova, iar şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise, accesul publicului şi al presei nefiind permis în sala de judecată. 
 
Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, este judecat pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi intervenit în favoarea angajării unei persoane într-o funcţie de conducere în Ministerul pentru Societatea Informaţională.
 
La termenul anterior, Valeriu Zgonea a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti, atât celor legate de dosare, cât celor privind prezenţa lui Dragnea în sala de judecată. 
 
„V-am spus că nu fac declaraţii presei, nu mai sunt om politic” a spus atunci Zgonea. 
 
În ianuare 2018 fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit de la fostul consilier judeţean din Buzău Dumitru Dobrică peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie importantă, prin exercitarea influenţei asupra unor funcţionari publici.
 
”În perioada cu iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a lui Dobrică Dumitru”, anunţa DNA.
 
Ulterior, Zgonea a primit de la Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.
 
Potrivit DNA, la data de 22 aprilie 2013, ”ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu”.
 
”Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale”, mai precizează procurorii.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.