Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv cererea privind predarea sa. Într-o declaraţie pe propria răspundere în încercarea de a preveni extrădarea sa în România, el a susţinut la instanţa elenă că anterior a servit ca agent Mossad care operează în România.
UPDATE - Nati Meir a ajuns sub escortă la Aeroportul ”Henri Coandă”, urmând să fie plasat în detenţie. Mai întâi, el va fi dus la Penitenciarul Rahova pentru perioada de carantină de 21 de zile.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Avionul cu care este adus în ţară Nati Meir decolează de la Atena.
Ministerul Justiţiei a anunţat ecent că, ”la data de 18 decembrie 2024, a fost primită informarea privind admiterea predării cetăţeanului Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare şi localizat recent, pe teritoriul Greciei. Instanţa elenă a admis definitiv predarea lui Nati Meir şi s-a solicitat întreprinderea demersurilor necesare în vederea preluării sale, până la data de 27 decembrie 2024. Precizăm faptul că Nati Meir a fost dat în urmărire internaţională, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019”.
Nati Meir a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită.
Împotriva sa a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Braşov, în anul 2017, în temeiul sentinţei penale nr. 1815/07.10.2016, pronunţată de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180/9.03.2017 a Curţii de Apel Braşov. Prin sentinţa sus-menţionată, s-a reţinut că faptele se află în concurs cu cele pentru care a fost condamnat în 2010 de către Tribunalul Bucureşti (sentinţa penală nr. 146/2010, definitivă prin decizia penală nr. 173/2014 a ÎCCJ), în 2012 de Tribunalul Galaţi (sentinţa penală nr. 117/2012, definitivă prin decizia penală nr. 717/2014 a ÎCCJ), în 2013 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (sentinţa penală nr. 773/2013, definitivă prin decizia penală nr. 754/2014 a CAB).
”În urma localizării persoanei condamnate în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie 2024, autorităţile române au transmis către autorităţile elene mandatul european de arestare şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză. De asemenea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informaţii privind condiţiile de detenţie de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanţa competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel”, a mai transmis ministerul Justiţiei.
Nati Meir, într-o declaraţie pe propria răspundere în încercarea de a preveni extrădarea sa în România, a susţinut că anterior a servit ca agent Mossad care operează în România.
„De remarcat este că am fost agent Mossad care a fost trimis în România, unde am locuit 20 de ani, din 1996 până în 2016. Am putut fi ales deputat în Parlamentul României din partea Partidului România Mare (PRM) din 2004 până în 2008, în timp ce am fost şi candidat pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului”, a spus el în faţa instanţei, conform YNet. „Dar la scurt timp, după ce a fost dezvăluit statutul meu (de agent Mossad), s-a declanşat împotriva mea un „război” nemilos, acuzându-mă de infracţiuni pe care nu le-am comis niciodată”, a adăugat el.
Avocatul Nir Yaslovitz a cerut Ministerului Afacerilor Externe israelian să intervină în favoarea lui Meir, la care ministerul a răspuns că, „prin reprezentanţa israeliană în Grecia, îi va acorda lui Nati Meir acelaşi tratament consular ca cel acordat oricărui alt deţinut israelian”, a relatat Jerusalem Post.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.