Procurorul general interimar Bogdan Licu va fi propus, în urma selecţiei organizate de Ministerul Justiţiei, pentru funcţia de prim adjunct al procurorului general, în timp ce pentru funcţia de adjunct propunerea este Maria Magdalena Militaru. Propunerile vor fi trimise spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, că va face următoarele propuneri de numire pentru ocuparea unor funcţii de conducere vacante în cadrul Ministerului Public: prim adjunct al procurorului general al PICCJ - Dimitrie-Bogdan Licu; adjunct al procurorului general al PICCJ - Maria Magdalena Militaru; procuror şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a PICCJ - Adriana Denisa Cristodor; procuror Şef al Secţiei parchetelor militare a PICCJ - Cătălin Ranco Piţu; adjunct al procurorului şef al DIICOT - Oana Daniela Pâţu; adjunct al procurorului şef al DNA - Mădălina Scarlat.

Propunerile vor fi trimise către CSM Secţia de procurori, marţi, în vederea procedurii de avizare.

"Pentru celelalte posturi vacante pentru care a fost organizată selecţia, Ministrul Justiţiei nu va face propuneri de numire, optând pentru respingerea candidaturilor. Pentru posturile rămase astfel vacante în conformitate cu pct.3 supra, precum şi pentru cele care ar putea rămâne vacante în urma deciziilor Preşedintelui României asupra propunerilor formulate de Ministrul Justiţiei, Ministerul Justiţiei va organiza o nouă procedura de selecţie la o dată ulterioară în cursul lunilor martie - aprilie 2020", se arată în comunicatul ministerului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.