Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat miercuri, la ceremonia de instalare a noului procuror general al României, că l-a ales pe Augustin Lazăr pentru viziunea sa managerială şi pentru că toată cariera îl recomandă pentru acest post, precizând că nu va avea un mandat uşor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Ceea ce a contat pentru mine în propunerea făcută a fost viziunea managerială necesară unei asemenea funcţii. Toată cariera îl recomandă pentru acest post. Ministerul Public este la un moment în care are nevoie e o reforma serioasă. Cred că va avea un mandat deloc uşor”, a spus Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a arătat că este necesară această reformă pentru a face Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai eficient.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

“Există câteva provocări imediate. Este important ca, în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscal, să facem mai mult şi mai coordonat”, a mai spus Raluca Prună.

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a semnat numirea lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al României, la propunerea ministrul Justiţiei.

Funcţia de procuror general al României era vacantă din 2 februarie, după ce Tiberiu Niţu a demisionat, fiind urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul fostului ministru al Internelor Gabriel Oprea privind deplasările în coloană oficială. Conducerea Ministerului Public a fost asigurată interimar de Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general.

Augustin Lazăr a fost şeful Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia şi are o vechime în funcţia de procuror de 34 de ani, dintre care 18 ani în funcţii de conducere. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.