Primarul Iaşiului Mihai Chirica, împreună cu şefa Direcţiei Juridice din Primărie şi fostul arhitect-şef al oraşului, au fost audiaţi miercuri la DIICOT Iaşi, într-un dosar care vizează comiterea unor acte de corupţie în domeniul imobiliar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unor surse juridice, edilul ieşean a fost înştiinţat miercuri de procurorii DIICOT că este acuzat de abuz în serviciu, după ce iniţial i s-a comunicat că este cercetat în acelaşi dosar pentru omisiunea sesizării.

Aceleaşi surse au precizat că DIICOT Iaşi a extins cercetările în dosarul care iniţial viza construirea unui bloc din zona Sărărie şi că sunt verificate documentaţiile eliberate de primărie pentru un bloc din zona Smârdan, dar şi pentru un alt imobil din zona Bucium, ambele din municipiul Iaşi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cursul zilei au fost audiaţi la DIICOT Iaşi şi fostul arhitect-şef al oraşului Alexandru Mustiaţă şi directorul Direcţiei Juridice din Primăria Iaşi, Cristina Oţeleanu.

Primarul Mihai Chirica nu a oferit nici o declaraţie după ce a fost audiat de procurorii DIICOT Iaşi.

Pe reţelele sociale, ieşenii îl critică pe edilul Mihai Chirica şi îi cer demisia.

"În fiecare săptămână mai aflăm câte ceva despre vrednicul nostru primar. În loc să vină cu amănunte despre proiectele PNRR pentru Iaşi, el se ascunde, pentru că are de dat cu subsemnatul pe la DNA şi DIICOT, Demisia domnule primar, faci oraşul de ruşine!", a scris Mihai R.

Un alt ieşean, Viorel Blăjuţ, antreprenor, a scris pe pagina sa de Facebook "Ferească D-zeu să-i dea control judiciar lui Chirică!!! Cum mai pleacă el la Cernăuţi cu ajutoare pentru confraţii noştri?".

Edilul Mihai Chirica are calitatea de inculpat într-un alt dosar instrumentat de DNA, dar şi în dosarul Skoda în care este trimis deja în judecată.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.