Măsuri preventive de supraveghere judiciară au fost dispuse, în ultima săptămână, în cazul a 121 de persoane şi au fost înregistrate şapte decizii de înlocuire a măsurilor de supraveghere judiciară dispuse iniţial, potrivit Poliţiei Române.
În perioada 11 - 18 august, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară în cazul a 121 de persoane - pentru 27 dintre ele a fost luată măsura arestului la domiciliu, iar 94 de persoane au fost plasate sub control judiciar.
Tot în această perioadă, la nivel naţional au fost înregistrate şapte înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Astfel, într-un caz, măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, cu arestarea preventivă, în trei cazuri, iar în alte două cazuri cu condamnarea cu executare. De asemenea, într-un alt caz, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestării preventive, a anunţat, duminică, Poliţia Română.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.