Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi, că prejudiciile produse de inculpaţi au crescut de la două miliarde de lei în 2011 la zece miliarde de lei în 2015, iar valoarea măsurilor asigurătorii a crescut de la un miliard la 12 miliarde de lei, precizând că justiţia nu poate fi completă fără recuperarea bunurilor obţinute din infracţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ministerul Public acordă prioritate recuperării bunurilor şi valorilor rezultate din infracţiuni. Analizând datele statistice ale Ministerului Public, incluzând DNA şi DIICOT, se observă o creştere importantă a totalurilor prejudiciilor produse de inculpaţii trimişi în judecată, cât şi a valorilor măsurilor asigurătorii dispuse de procurori. În 2011, totalul prejudiciilor produse de inculpaţi a fost de două miliarde de lei, în 2015, această valoare a fost de zece miliarde de lei. Valorile măsurilor asigurătorii dispuse de procurori a crescut de la un miliard în 2011 la 12 miliarde în 2015”, a spus procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, la Conferinţa Pan-Europeană a Oficiilor Naţionale de Recuperare a Creanţelor.

Augustin Lazăr a adăugat că justiţia nu poate fi considerată completă fara recuperarea bunurilor, fără o justiţie restaurativă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Măsuri asigurătorii se iau în multe cazuri, dar dimensiunea managementului este esenţială, şi asta se regăseşte în atribuţiile noii instituţii, ANABI. Este de observat preocuparea mondială pentru dezvoltarea unui cadru normativ în acest domeniu”, a mai spus procurorul general al României.

Augustin Lazăr a precizat că Ministerul Public a desemnat trei procurori care participă la reuniunile Agenţiei de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) şi este analizată posibilitatea de detaşare a altor procurori în cadrul acestei instituţii.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.