Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, transmite Administraţia Prezidenţială.
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în sensul stabilirii competenţei judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul de a judeca plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, alternativ cu competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţe a fost săvârşită contravenţia.
„Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, conform legii promulgate de către şeful statului
Actul normativ în vigoare prevede că plângerea este depusă numai la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.