Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis faptele, însă subliniază că „măsurile preventive dispuse iniţial nu mai sunt necesare, în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, neexistând probe sau indicii că inculpaţii s-ar sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată sau că ar pregăti săvârşirea uni alte infracţiuni”. Completul de judecată reţine de asemenea că niciunul dintre cei trei nu are antecedente penale. ”Simpla bănuială de participare la săvârşirea altor infracţiuni ori simpla temere de recidivă nu legitimează prin ea însăşi menţinerea stării de detenţie preventivă”, argumentează magistraţii, adăugând că „raportat la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale imputate, dar şi la persoanele inculpaţilor, cu siguranţă gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului social pentru ordinea publică”.
Curtea de Apel Ploieşti, care în urmă cu două săptămâni a decis definitiv scoaterea din arest preventiv a fraţailor Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, inculpaţi pentru uciderea unui om, într-o pensiune din judeţul Dâmboviţa, consideră că măsurile preventive dispuse iniţial nu mai sunt necesare în acest moment al anchetei în care cei trei au fost inculpaţi.
„Curtea (completul de judecători de drepturi şi libertăţi) apreciază că în mod legal şi temeinic s-a dispus luarea faţă de contestatorii-inculpaţi a măsurii arestării preventive, la momentul discutării propunerii de luare a măsurii preventive privative de libertate şi, ulterior cu ocazia prelungirii acestei măsuri. (...) Reţine totuşi Curtea că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare astfel că, la acest moment procesual, în raport cu ansamblul probator administrat, se poate constata existenţa acestei suspiciuni rezonabile cu privire la faptele imputate inculpaţilor. În pofida acestor împrejurări, prin raportare la persoanele inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, dar şi la stadiul activităţii de urmărire penală, după cum s-a invocat de către apărare, Curtea reţine că prin raportare la dispoziţiile art. 202 alin. 1 C. proc.pen., măsurile preventive dispuse iniţial nu mai sunt necesare în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, neexistând probe sau indicii că inculpaţii s-ar sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată sau că ar pregăti săvârşirea uni alte infracţiuni”, se arată în motivarea Curţii de Apel Ploieşti care a decis scoaterea din arest preventiv şi plasarea în arest la domiciliu a fraţilor Marin.
Instanţa de judecată a apreciat totodată că „simpla bănuială de participare la săvârşirea altor infracţiuni ori simpla temere de recidivă nu legitimează prin ea însăşi menţinerea stării de detenţie preventivă”, susţinând că argumentele instanţei de fond în acest sens,„ nu se justifică”.
„Raportat la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale imputate, dar şi la persoanele inculpaţilor cu siguranţă gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului social pentru ordinea publică”, se mai arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Ploieşti.
Judecătorii notează totodată că cei trei „au domicilii stabile şi beneficiază de suportul familiei”.
„Curtea nu mai constată existenţa unor motive suficiente care să justifice privarea de libertate prin prelungirea măsurii arestului preventiv, simpla menţinere a temeiurilor de fapt ale arestării iniţiale referitoare la suspiciunea comiterii faptelor de care sunt acuzaţi (pe care se întemeiază susţinerile parchetului de prelungire a măsurii arestului preventiv, identice faţă de referatul privind propunerea de luare a măsurii arestării) prin raportare la periculozitatea socială concretă a acestora nefiind aptă să justifice în sine continuarea arestării preventive, cu atât mai mult cu cât există indicatori ai necesităţii prelungirii activităţilor de urmărire penală, nepitându-se stabili că inculpaţii ar putea îngreuna aceatsă activitate”, mai notează completul de la Curtea de Apel Ploieşti care i-a scos din arest preventiv pe cei trei, trimiţându-i în arest la domiciliu.
Fraţi Marin sunt suspectaţi că în noaptea de 10 spre 11 februarie au ucis un bărbat, într-un hotel din Padina, judeţul Dâmboviţa, în timpul unei petreceri. Ei se aflau în arest preventiv din 12 februarie.
Victima a intrat în conflict cu cei trei interlopi după ce aceştia au făcut referiri la soţia sa, iar el i-a luat femeii apărarea.Bărbatul ucis era un om de afaceri cunoscut în Târgovişte.
Cei trei bărbaţi sunt fiii celei autointitulate ”Vrăjitoarea Sidonia”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.