Magistraţii Tribunalului Prahova au prelungit din nou, joi, interdicţia privind iniţierea procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., măsura fiind dispusă ca urmare a solicitării DNA, care a deschis un doar penal în care cele două firme sunt inculpate alături de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi de alte persoane. Iniţial, interdicţia privind lichidarea celor două firme a fost dispusă la sfârşitul lunii martie a anului trecut, ulterior măsura fiind prelungită la fiecare 60 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tribunalul Prahova a admis, joi, propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti care a cerut prelungirea interdicţiei de dizolvare sau lichidare a companiilor Asesoft şi Teamnet, urmărite penal într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie. Soluţia pronunţată joi poate fi contestată de reprezentanţii celor două societăţi comerciale în 24 de ore de la comunicare.

Solicitarea procurorilor anticorupţie este făcută în contextul în care, în 29 martie 2017, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva celor două firme pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată.

”De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatelor S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. TeamnetInternational S.A. până la concurenţa sumelor de 13.299.972 lei respectiv 23.195.578,2 lei”, preciza DNA.

Cererea adresată de către procurorii DNA Tribunalului Prahova a fost motivată prin faptul că prin sentinţele pronunţate de Tribunalul Prahova -Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarele S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A. şi că până la acest moment nu a fost iniţiată procedura falimentului şi dizolvare a celor douăpersoane juridice.

”În cererea adresată Tribunalului Prahova, procurorii arată că măsura propusă are caracter urgent şi se raportează strict la considerentul bunei desfăşurări a procesului penal (prin asigurarea existenţei pe mai departea celor două persoane juridice, a prezenţei lor la termenele de judecată şi a activului patrimonial necesar pentru plata sancţiunii şi a sumelor confiscate în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă)”, se mai arăta în comunicatul DNA.

Teamnet International, firmă deţinută de Sebastian Ghiţă până în 2012, a anunţat, în 20 martie, că a depus cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă la Tribunalul Prahova şi se va concentra în continuare pe reducerea costurilor operaţionale.

”Am luat această decizie la nivelul board-ului Director pentru a ne susţine mai departe ca business şi pentru a ne onora angajamentele faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi furnizori. În perioada imediat următoare, ne vom concentra pe reducerea costurilor operaţionale şi optimizarea proceselor interne, menţinând în acelaşi timp competenţele existente în cadrul companiei”, a declarat directorul adjunct al companiei, Bogdan Nedelcu, în cadrul comunicatului.

Potrivit acestuia, firma va asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa sistemelor de care este responsabilă atât în România, cât şi în alte ţări.

O săptămână mai târziu, completul de la secţia de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Prahova a admis cererea, dispunând deschiderea procedurii generale privind insolvenţa. Conform soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, administratorul judiciar al Teamnet International, Trust Insolvency, va fi remunerat cu 2.000 de lei.

În ceea ce priveşte compania Asesoft International, pe numele acesteia a fost deschis la Tribunalul Prahova un proces care are ca obiect procedura insolvenţei încă din luna august a anului 2014.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.