Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, a plecat de la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce a fost audiată aproximativ patru ore.
La ieşirea de la DNA, Ioana Băsescu nu a făcut nicio declaraţie despre dosarul în care a fost audiată sau dacă este martor ori suspect.
Avocatul Ioanei Băsescu a însoţit-o până la maşina care o aştepta în faţa sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar după plecarea acesteia, s-a întors la DNA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şi Elena Udrea a venit joi la DNA, ea spunând că a fost citată pentru a fi audiată într-un dosar, fără a preciza despre ce cauză este vorba.
De asemenea, de două este audiat la DNA consultantul politic Dan Andronic, el declarând că a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar din 2015.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, miercuri seară, acuzaţii dure la adresa şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, acuzând-o că a format un grup de procurori care se va ocupa de arestarea uneia dintre fiicele sale.
”Am aflat prin DNA că este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia unuia dintre nepoţi, adică îi va aresta părinţii. (...) În linii mari, cunosc componenţa grupului de procurori, dar nu am s-o fac publică. Sunt câţiva procurori foarte apropiaţi doamnei Kovesi şi pe care i-a cărat şi consilieri şi i-a pus şi în funcţii după ce au rezolvat anumite dosare. N-o să spun nume şi va veni şi o zi când va trebui să fac publice numele”, a spus Traian Băsescu la România TV.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.