Omul de afaceri Ioan Niculae rămâne în penitenciar, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins, marţi, cererea de liberare condiţionată, decizia instanţei fiind definitivă.
Tribunalul Constanţa a decis, marţi, să respingă ca nefondată contestaţia formulată de către Ioan Niculae împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia prin care era respinsă cererea sa de liberare condiţionată.
Decizia instanţei este definitivă.
Pe data de 9 septembrie, Judecătoria Medgidia a respins cererea de liberare condiţionată a lui Ioan Niculae, ca inadmisibilă, deoarece nu se împlinise termenul de reînnoire a cererii aşa cum fusese el fixat prin decizia Tribunalului Constanţa din 23 iulie.
Astfel, Ioan Niculae putea formulat o nouă cerere de liberare condiţionată după data de 23 octombrie.
Omul de afaceri Ioan Niculae, administrator al InterAgro, a fost condamnat în luna februarie a acestui an, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare în dosarul în care este acuzat, între altele, că "a corupt" oameni de afaceri, funcţionari publici şi înalţi demnitari să promoveze o Hotărâre de Guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, acest lucru aducând InterAgro un beneficiu de 600 de milioane de euro.
Ioan Niculae îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.