Curtea de Apel Bucureşti a înlocuit, marţi, măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar pentru medicul Gheorghe Burnei, dar i-a interzis să profeseze la Spitalul “Marie Curie” şi să părăsească ţara, decizia fiind definitivă.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia formulată de Gheorghe Burnei şi au dispus ca medicul să fie cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de 15 fapte de luare de mită.
Instanţa a dispus ca, în perioada controlului judiciar, Gheorghe Burnei să nu exercite profesia sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Copii “Marie Curie”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Gheorghe Burnei are interdicţie să părăsească ţara şi este obligat să se prezinte la Poliţia Sectorului 4 în zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, Burnei este obligat să meargă la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi la instanţă ori de câte ori este chemat, dar şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut pe 10 decembrie de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru 15 fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins, în 11 decembrie, arestarea preventivă a lui Burnei, medicul fiind plasat atunci în arest la domiciliu.
Anchetatorii au cerut arestarea preventivă a lui Burnei pentru că medicul, “prin activitatea defectuoasă pe care o exercită, prezintă un pericol concret pentru starea de sănătate sau chiar pentru viaţa pacienţilor săi minori”.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în perioada 26 octombrie - 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat. Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 de lei şi 1.350 de euro.
Anchetatorii susţin că Gheorghe Burnei îi obliga pe părinţii copiilor operaţi de el să cumpere proteze de la firma Argonmed, care în schimb îi plătea vacanţele cu familia în străinătate şi deplasările la congrese. Burnei folosea atât proteze omologate, cât şi dispozitive medicale pe care le folosea în experimente pe copii, ce erau confecţionate artizanal de cunoştinţe ale medicului de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Masurării, potrivit procurorilor.
"În categoria experimentelor pe copii sunt incluse şi intervenţiile chirurgicale efectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC”, au mai scris procurorii în referatul cu propunerea de arestare a medicului Gheorghe Burnei.
Potrivit procurorilor, Gheorghe Burnei preleva de la copiii pe care îi opera ţesut osos şi ligamente, fără a cere acordul părinţilor, şi le ţinea în congelatorul unui frigider din unitatea sanitară, în care erau păstrate alimente şi băuturi alcoolice. Ţesuturile, deşi au fost păstrate în condiţii improprii şi nu au fost verificate bacteriologic şi viral, au fost transplantate altor copii, iar cele găsite la percheziţii urmau să fie folosite la alte intervenţii chirurgicale.
Din datele existente până în prezent în dosar, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri, potrivit unor surse judiciare.
Conform anchetatorilor, există indicii că Gheorghe Burnei ar fi săvârşit infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, “stare pe care inculpatul prin acţiunile sale intenţionate a agravat-o”.
“Avem în vedere numeroasele declaraţii ale părinţilor copiilor care au suferit intervenţii chirurgicale efectuate de Burnei Gheorghe, copii cărora starea de sănătate li s-a înrăutăţit considerabil în urma intervenţiilor inculpatului. Au rezultat cazuri în care copii cu activitate fizică anterioară întâlnirii cu Burnei Gheorghe specifică vârstei au involuat până la mobilitate sporadică, dificilă şi chiar până la paralizie. Faptele săvârşite de inculpatul Burnei Gheorghe împotriva interesului copiilor puşi în grija sa de către părinţi sunt cu atât mai grave cu cât este poziţia sa profesională mai ridicată”, au arătat procurorii.
Anchetatorii au pus sechestru pe o parte din averea medicului Gheorghe Burnei, la o săptămână după ce a fost pus sub acuzare, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au primit, în ultimele zile, zeci de noi plângeri de la părinţi ai unor copii operaţi de medicul Gheorghe Burnei, unele dintre sesizări fiind făcute la linia verde a Direcţiei Generale Anticorupţie, au declarat luni, pentru News.ro, surse judiciare.
“Sunt câteva zeci de persoane care au sunat la linia verde a DGA de prevenire a faptelor de corupţie sau la numărul de urgenţă 112, iar unii au trimis mesaje pe adresa Parchetului. Lumea a început să vorbească. Toate aceste sesizări urmează a fi verificate cu atenţie în perioada următoare”, au spus sursele citate.
Anchetatorii au audiat până în prezent 20 de părinţi ai căror copii au fost operaţi de chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, dar şi colegi ai medicului, potrivit aceloraşi surse.
În urmă cu cinci zile erau înregistrate la Parchet alte 48 de reclamaţii care îl vizează pe medicul Gheorghe Burnei. În urma acestor plângeri, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au făcut, în 14 decembrie, noi percheziţii la Spitalul “Marie Curie”, de unde au luat mii de foi de observaţii, radiografii şi dispozitive medicale care au legătură cu aceste cazuri.
Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a început, în 14 decembrie, verificările la Spitalul "Marie Curie”, iar Colegiul Medicilor Bucureşti s-a autosesizat în cazul lui Gheorghe Burnei, dar va începe investigaţia în legătură cu eventuale încălcări ale codului de deontologie medicală după finalizarea anchetei penale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.