Un inspector antifraudă din Constanţa, care i-ar fi comunicat unui om de afaceri data la care firmele sale vor fi controlate şi i-a promis că îl poate ajuta să nu fie sancţionat, a fost plasat sub control judiciar. El este cercetat pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 29.01.2019, a inculpatului: Tala Dumitru-Daniel, inspector antifraudă din cadrul A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, au transmis, miercuri, procurorii DNA.
Potrivit acestora, a fost plasat sub control judiciar şi Izet Diamir, pentru complicitate la toate cele trei infrascţiuni.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”În cursul lunii ianuarie 2019, inculpatul Tala Dumitru-Daniel, în calitatea menţionată mai sus, beneficiind de ajutorul Izet Diamir, i-a transmis unui om de afaceri (martor în cauză) că două dintre societăţile administrate în fapt de acesta vor fi vizate de un control al A.N.A.F. şi i-a comunicat data la care va avea loc, precum şi obiectul controlului. În acelaşi context, inspectorul i-a mai spus martorului că îl poate ajuta să nu fie sancţionat la terminarea controalelor, lucru cu care acesta a fost de acord, după mai multe negocieri”, au mai transmis procurorii.
Potrivit acestora, foloasele necuvenite, pretinse de inspectorul antifraudă, nu au fost evidenţiate în mod concret, doar că valoarea acestora urma să se stabilească la sfârşitul verificărilor, în funcţie de gravitatea problemelor descoperite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.