IGPR anunţă că 1.671 de persoane au fost luate în supraveghere în iulie, cele mai multe, sub control judiciar, iar faţă de 4 persoane a fost aplicată măsura controlului judiciar pe cauţiune, în iulie. În total, la sfârşitul lunii iulie,se aflau în supraveghere 14.377 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.930 se aflau în arest la domiciliu, 12.417 sub control judiciar, iar faţă de 30 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune. Valoarea totală stabilită, prin măsurile preventive de control judiciar pe cauţiune, de către organele judiciare este de 1.630.000 de euro şi 584.573 de lei.
”În perioada 1 – 31 iulie 2024, în urma activităţilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost luate în supraveghere 1.631 de persoane, faţă de care organele judiciare au dispus măsuri preventive”, informează duminică IGPR.
Faţă de 320 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 1.307 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar faţă de 4 persoane, măsura controlului judiciar pe cauţiune.
La sfârşitul lunii iulie, se aflau în supraveghere 14.377 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.930 se aflau în arest la domiciliu, 12.417 sub control judiciar, iar faţă de 30 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune.
Valoarea totală stabilită, prin măsurile preventive de control judiciar pe cauţiune, de către organele judiciare este de 1.630.000 de euro şi 584.573 de lei.
”Poliţia Română verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanţa competentă”, precizează instituţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.