Un bărbat a fost arestat ăn judeţţul Ialomiţa, fiind acuzat de tentativă de omor. El şi-a agresat concubina cu un cuţit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie. În noaptea de 30.11./01.12.2024, în timp ce se afla la locuinţa comună, în urma unui conflict spontan şi a unor discuţii contradictorii, a agresat-o pe concubina sa, în zona gâtului şi a feţei, cu un cuţit de bucătărie, provocându-i vătămări corporale”, a transmis, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Iniţial, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

”La data de 02.XII.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a propus Tribunalului Ialomiţa arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 de zile, propunerea fiind admisă de instanţa de judecată la aceeaşi dată”, a mai transmis sursa citată.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.