Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Daniel Horodniceanu, susţine că instituţia pe care o conduce nu a fost solicitată să participe la investigaţia declanşată de SRI privind folosirea cartelelor prepaid în acţiuni teroriste din Europa.
"Nu am cunoştinţă despre declaraţia dată de SRI şi DIICOT, în acest moment, nu are investigaţia. Dacă ar avea-o, nu am putea comunica pentru că s-ar desfăşura sub auspiciile informaţiilor clasificate”, a declarat, joi, procurorul-şef Daniel Horodniceanu, la o dezbatere privind legalitatea interceptărilor organizată la Palatul Parlamentului.
Şeful DIICOT a spus că există unele informaţii despre activităţi care au legătură cu operaţiunile teroriste, însă nu s-au conturat sub forma unor dosare penale până în acest moment. Horodniceanu a precizat că DIICOT lucrează la crearea unei structuri specializate strict pe investigarea terorismului, însă întâmpină dificultăţi deoarece această structură trebuie să aibă o poliţie judiciară care să asigure investigaţiile în aceste dosare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"În ceea ce priveşte infracţiunile de siguranţă naţională şi terorism, SRI poate acorda suport organelor abilitate, adică DIICOT. Ministerul Afacerilor Interne nu are, în acest moment, un serviciu dedicat pentru combaterea infracţiunilor de siguranţă naţională şi terorism”, a adăugat Horodniceanu.
Serviciul Român de Informaţii a deschis o anchetă privind folosirea cartelelor prepaid cu numere de România în atentatele recente.
"În România, indivizi afiliaţi organizaţiilor teroriste au folosit cartele pre-paid pentru comunicare în exterior. Investigaţia priveşte inclusiv posibilitatea utilizării unor astfel de cartele în atentatele din Europa. De altfel, informaţii recente indică lansarea de ameninţări la adresa unor infrastructuri de transport dintr-o ţară europeană de pe astfel de cartele”, se arată într-un comunicat de presă al SRI transmis miercuri.
SRI arată că informaţiile recente indică lansarea de ameninţări la adresa unor infrastructuri de transport dintr-o ţară europeană de pe astfel de cartele. Surse oficiale au explicat că folosind aceste cartele erau pregătite detaliile unor activităţi teroriste.
Premierul Dacian Cioloş a declarat duminică, la ProTV, că Guvernul va supune dezbaterii publice un nou proiect legat de înregistrarea cumpărătorilor de cartele prepay, în condiţiile în care cartele telefonice preplătite din România au fost utilizate pentru pregătirea de atentate teroriste.
Dacian Cioloş a afirmat că un nou proiect de lege este în curs de elaborare la Guvern privind înregistrarea datelor de identitate ale cumpărătorilor de cartele telefonice prepay.
”Înţeleg că au fost folosite cartele prepay din România în pregătirea unor atentate teroriste în altă parte. Ministerele Justiţiei şi Afacerilor Interne vor veni cu notă în Guvern şi prevederile vor fi supuse dezbaterii publice în perioada următoare”, a declarat Cioloş.
El a afirmat că România este una dintre puţinele ţări ale Uniunii Europene în care cumpărătorii acestor cartele nu sunt obligaţi să prezinte un act de identitate la achiziţionarea lor.
”Serviciile (secrete - n. r.) cer instrumente care să le permită să monitorizeze atent situaţia. Eu sunt foarte atent, şi serviciile ştiu asta, la drepturile cetăţenilor, dar eu cred cp trebuie să vedem unde punem cursorul pentru ca serviciile să-şi facă treaba corect, fără să facem excese sau exagerări în ce priveşte drepturile cetăţenilor”, a mai spus primul-ministru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.