Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea numărului de posturi pentru structura de sprijin a Parchetului European, având în vedere volulul de muncă al procurorilor delegaţi. De asemenea, se va înfiinţa un post suplimentar la DNA, hotărârea urmând a intra în vigoare la 1 ianuarie.
”În şedinţa de Guvern desfăşurată astăzi, 21 noiembrie 2024, a fost aprobat Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei, care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Concret, actuala Structură de sprijin a procurorilor din cadrul instituţiei, delegaţi de la Parchetul European, se completează cu 5 posturi de ofiţeri de poliţie judiciară, 4 posturi de grefieri, 2 posturi de specialişti si 3 posturi de şoferi”, a transmis, joi, Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, iniţiativa Ministerului Justiţiei ”răspunde nevoii redimensionării schemei de personal specializat, în raport cu volumul de activitate al Parchetului European şi numărul de procurori ai acestuia, delegaţi în România”.
”Totodată, în vederea eficientizării activităţilor specifice de reprezentare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cauzele civile în care instituţia are calitate procesuală dar şi gestionării unui număr tot mai mare de avize juridice şi proiecte de achiziţii publice la nivel instituţional, în cadrul organigramei va fi înfiinţat un post suplimentar de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Suplimentarea numărului de posturi pentru Direcţia Naţională Anticorupţie şi Structura de sprijin a procurorilor delegaţi de E.P.P.O. în România, va îmbunătăţi eficienţa instituţională în combaterea corupţiei şi în gestionarea cauzelor complexe, răspunzând astfel provocărilor impuse de modificările legislative”, a mai transmis ministerul.
Hotărârea de Guvern va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.