Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că este posibil să aibă o întâlnire în cursul zilei cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a discuta despre declaraţiile acestuia referitoare la schimbarea din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, dar şi a procurorului general, Augustin Lazăr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu am avut o discuţie cu domnul ministru (Tudorel Toader – n.r.). (...) Am auzit de decizia Curţii Constituţionale, nu am citit-o şi cred că nu e treaba mea. Eu cred că e treaba Ministerului Public, nu vreau să intru în detalii de acest tip, pentru că e un domeniu pentru cei care trebuie să aplice decizia CCR, care trebuie să respecte legea. Nu e o chestiune care să ţină de prim-ministru. Cred că e mai degrabă rolul Ministerului Public de a aplica decizia CCR, pentru că e obligatorie”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Prim-ministru a precizat că, în funcţie de program, este posibil să aibă chiar în cursul acestei zle o discuţie cu Toader, pentru că vrea să se informeze de la el referitor la declaraţiile acestuia cu privire la o evaluare a lui Augustin Lazăr şi a Laurei Codruţa Kovesi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”O să încerc să mă văd (cu Tudorel Toader – n.r.), să văd care e şi programul dânsului şi azi mai avem şi Parlamentul”, a spus şeful Executivului.

Întrebat dacă ar trebui schimbaţi din funcţii procurorul general şi şefa DNA, Grindeanu a spus că nu este treaba lui să facă ”astfel de evaluări”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat duminică, la Antena 3, că va avea zilele următoare o discuţie cu procurorul general Augustin Lazăr şi, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruţa Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerând că s-a încălcat legea, conform deciziei Curţii Constituţionale, şi a dat de înţeles că nu exclude nici varianta ca cei doi să demisioneze până atunci.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat luni că nu va demisiona, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a sugerat, voalat, să îşi dea demisia.

Luni, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut că nu i-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, să îşi dea demisia, ci a invocat o instituţie care există în Codul Muncii, precizând că oricine poate să îşi dea demisia şi că nimeni nu este obligat să muncească împotriva voinţei lui. 

“Nu am sugerat să îşi dea demisia, am spus şi am rugat să nu se speculeze pe tema aceasta, şi am invocat o instituţie care există în Codul Muncii. Oricine poate să îşi dea demisia, nimeni nu este obligat să muncească ceva împotriva voinţei lui”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Întrebat de ce a lăsat să se înţeleagă că ar trebui ca procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, Augustin Lazăr, şi procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, să demisioneze în contextul în care vorbea de o evaluare pe care Ministerul Justiţiei o va face Ministerului Public, Tudorel Toader a răspuns: "Nu am spus că trebuie, am invocat o instituţie din Dreptul Muncii".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.