Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat că resursele de personal nu acoperă schema care este prevăzută pentru investigarea dosarelor în care sunt cercetaţi magistraţi, precizând că, în prezent, sunt 49 de locuri ocupate din 60. Ea a anunţat că se lucrează la modificarea legislaţiei, la ”un proiect care să ajute practic ocuparea acelor locuri, la propunerea procurorului general, cu avizul CSM”.
Alina Gorghiu a fost întrebată, miercuri, într-o conferinţă de presă, ce se poate face pentru creşterea numărului de procurori care investighează magistraţi.
”Subiectul fostei Secţii de investigare a infracţiunilor împotriva magistraţilor a fost o preocupare constantă. O dată, pentru că în raportul pe justiţie ştiţi că avem această temă urmărită atent de colegii de la Comisia Europeană. În al doilea rând, pentru că a fost un subiect care a născut controverse în societatea românească câţiva ani de zile. După modificările legislative din Parlament la legile justiţiei s-a găsit această formulă. Însă, da, resursele de personal nu acoperă schema pe care o avem prevăzută pentru investigarea acestor dosare. Dacă nu mă înşel, la momentul acesta sunt de 49 de locuri ocupate din 60. Vorbesc de toată schema”, a afirmat Alina Gorghiu.
Ea a anunţat că va fi făcută o modificare legislativă pentru a fi înlesnită ocuparea acestor funcţii.
”Am discutat şi la nivel de Parchet General, am discutat şi cu colegii din grupul de management strategic, adică preşedinta Înaltei Curţi, preşedinta CSM, şi am ajuns la concluzia că vom face o modificare legislativă, pe care foarte curând o vom pune în transparenţă decizională, un proiect care să ajute practic ocuparea acelor locuri, la propunerea procurorului general, cu avizul CSM. Schimbăm un pic procedura astfel încât să înlesnim ocuparea acelor locuri. Însă, statistic, mare parte din dosarele aflate la Parchetul General pe această tematică, să ştiţi că s-au soluţionat. Am avansat foarte mult de anul trecut în soluţionarea lor. Datele la zi le poate furniza Parchetul General, deoarece aş spune că este o bilă albă parcursul acesta din ultima jumătate de an şi mulţumesc şi procurorului general şi colegilor de la Parchetul General care au înţeles că această temă este prioritară pentru sistemul nostru de justiţie”, a mai transmis ministrul Justiţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.