Alina Gorghiu,ministrul Justiţiei, a declarfat miercuri, după prinderea lui Cătălin Cherecheş, că acest caz a fost o lecţie pentru toţi cei care cred că se pot sustrage de la executarea efectivă a pedepsei. Ea a anunţat că se va urmări procedura simplificată de punere în aplicare a mandatului european de arestare în cazul primarului din Baia Mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Acest caz cred că a a fost o lecţie pentru toţi cei care cred că se pot sustrage de la executarea efectivă a pedepselor, la închisoare în sistemul penitenciar din România. Această persoană, aşa cum bine ştiţi, a fost condamnată pentru fapte de corupţie la 5 ani cu executare, a fost identificată şi găsită de organelle poliţieneşti şi arestată pe teritoriul Germaniei, stat membru al UE, ca atare, putem vorbi despre cooperarea judiciară în materie penală, în acest moment, care este esenţială în predarea domnului Cherecheş autorităţilor din România”, a spus ministrul Justiţiei. 

Alina Gorghiu a precizat că ”Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu partenerii, au făcut o treabă bună şi arată faptul că fugarii sunt o prioritate pentru statul român”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Justiţia se va face până la capăt”, a menţionat ea. 

Ministrul Justiţiei a precizat că pe data de 24 noiembrie, pe numele persoanei Cătălin Cherecheş a fost emis un mandat european de arestare, de către instanţa de executare, Tribunalul Cluj, iar acesta a fost transmis către Parchetul din Munchen, care a confirmat primirea mandatului European de arestare.

”Parchetul va comunica aceste documente către instanţa competentă din Germania. În continuare se va urmări procedura simplificată de punere în aplicare a acestui mandat European de arest”, a anunţat Gorghiu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.