Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu a fost audiat, marţi, la Parchetul instanţei supreme, în calitate de martor în dosarul Revoluţiei, în care se fac cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii.
Gelu Voican Voiculescu nu a vrut să spună, la ieşirea de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ce dosar a fost citat şi nici dacă anchetatorii i-au adus vreo acuzaţie.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că Gelu Voican Voiculescu a fost citat pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul Revoluţiei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În cadrul anchetei, procurorii militari ai Parchetului instanţei supreme au audiat, în ultima perioadă, mai mulţi foşti membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi au cerut acte de la mai multe instituţii, care vor fi folosite în ancheta în care se fac cercetări pentru infracţiunii contra umanităţii.
Printre cei care au fost audiaţi de procurori, în calitate de martor, sunt fostul premier Petre Roman, Laszlo Tokes, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu.
Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au dispus, în 1 noiembrie 2016, extinderea urmăririi penale in rem, pentru infracţiuni contra umanităţii.
Din actele dosarului rezultă că, pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, conducerea politică şi militară instaurată după decembrie 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, „fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii”, a precizat PICCJ.
"Situaţia premisă a infracţiunii contra umanităţii referitoare la existenţa unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localităţi în care au avut loc incidente armate cu consecinţele menţionate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui «război civil» în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui «război» psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime”, potrivit Parchetului instanţei supreme.
Procurorii cercetează toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la faptele comise după data de 22 decembrie 1989 în întreaga ţară, conform dispoziţiilor din încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.
Dosarul "Revoluţiei din 1989" este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.