Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, contestaţia fraţilor Tate la decizia Tribunalului Bucureşti şi vor rămâne în arest preventiv. Decizia magistraţilor este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Tate Emory Andrew, Tate Tristan, Radu Alexandra Luana şi Naghel Georgiana impotriva incheierii din camera de consiliu din data de 30.12.2022 a judecătorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Bucureşti-Secţia I Penală pronunţată în dosarul nr. 37100/3/2022. În baza art. 275 alin. 2 şi 4 C.proc.pen, obligà contestatorii inculpaţi la plata sumei de 500 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, a transmis Curtea de Apel Bucureşti.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate au fost aduşi, marţi dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti. Cei doi fraţi şi complicele lor au părăsit sediul Curţii de Apel după aproximativ cinci ore, fiind preluaţi de o dubă pentru a fi duşi înapoi în detenţie.

Cei doi fraţi au fost aduşi împreună cu cele două complice ale lor.

Fraţii Tate au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile în 30 decembrie 2022, fiind acuzaţi de trafic de persoane şi viol. alături de ei au mai fost arestate două femei, una dintre ele fostă poliţistă.

Avocatul fraţilor Tate, Eugen Vidineac a precizat după  momentul arestării că ei „neagă cu vehemenţă săvârşirea acestor fapte reprobabile”, încearcă să îşi demonstreze nevinovăţia şi vor ajuta organele de anchetă cu tot ceea ce vor putea pentru aflarea adevărului.

„Ei nu merg pe o atitudine de recunoaştere, neagă cu vehemenţă săvârşirea acestor fapte reprobabile aduse în sarcina lor şi, bineînţeles, împreună cu noi, avocaţii apărării, încearcă să îşi demonstreze nevinovăţia şi vor ajuta organele de anchetă cu tot ce le stă la îndemână pentru aflarea adevărului în cauză”, a declarat Eugen Vidineac.

Andrew şi Tristan Tate, cunoscuţi la nivel internaţional drept vedete în social media, le racolau pe femeile pe care le exploatau promiţându-le acestora relaţii stabile. „Nevoia de atenţie şi stabilitate” a femeilor aflate în stare de vulnerabilitate era speculată pentru a le câştiga încrederea. Una dintre victime, care a venit din altă ţară pentru a locui cu Tate, a fost minţită cu privire la locul în care va sta, fiind apoi dusă într-o casă alături de alte femei pe care cei doi le exploatau.

Atitudinea pe care inculpatul Andrew Tate o are faţă de femei este aceea că „le percepe doar ca pe un mijloc de a obţine câştiguri în mod facil”, reiese din documentele aflate la dosarul în care britanicul, fratele său şi cele două complice ale acestora au fost arestaţi preventiv de către autorităţile din România. Instanţa de judecată face de asemenea referire la consecinţele pe termen lung asupra persoanelor traficate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.