Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj Mircea Rus a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, după ce, în iulie 2018, ar fi făcut presiuni asupra a trei poliţişti pentru a nu sancţiona un şofer care circula peste viteza legală şi depăşise pe linia continuă. Întrucât agenţii de poliţie nu au cedat presiunilor, Rus ar fi dispus verificarea acestora de către Biroul Control Intern.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Mircea-Ion Rus, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, cercetat pentru abuz în serviciu.
”La data de 28 iulie 2018, inculpatul Rus Mircea Ion, în calitatea menţionată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi făcut presiuni asupra a trei agenţi de poliţie din subordine, pentru ca aceştia să nu sancţioneze contravenţional un conducător auto pentru depăşirea limitei legale de viteză şi efectuarea unei depăşiri pe linia continuă. Deoarece agenţii de poliţie nu au cedat la presiunile şefului lor şi au procedat la sancţionarea conducătorului auto, inculpatul Rus Mircea Ion ar fi dispus declanşarea unor verificări de către lucrătorii Biroului Control Intern asupra celor trei poliţişti”, a arătat DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.
Fostul şef al IPJ Cluj Ion Mircea Rus şi mai mulţi ofiţeri de poliţie cu funcţii de conducere în cadrul IPJ Cluj au fost reţinuţi, în octombrie 2022, de către procurorii DNA într-un alt dosar, legat de abuz în serviciu şi complicitate la această infracţiune.
”În perioada mai-iunie 2021, suspectul Rus Mircea Ion ar fi dispus cu încălcarea prevederilor legale (art. 27 indice 16 din Legea 360/2002) împuternicirea suspectului Marton Elek la conducerea Poliţiei Municipiului Dej, pentru a treia oară consecutiv, în scopul obţinerii de către acesta din urmă a unui folos atât patrimonial constând în drepturile salariale aferente funcţiei pentru care a fost împuternicit cât şi nepatrimonial constând în numirea sa într-o funcţie de conducere”, se arăta în ordonanţa de reţinere.
Potrivit procurorilor, în demersul său, Rus ar fi beneficiat şi de ajutorul celorlalte persoane cercetate în dosar, care au realizat acte specifice procedurilor de mutare şi de împuternicire în funcţie, cunoscând caracterul nelegal al acestora.
”În intervalul iunie-septembrie 2022, suspectul Marton Elek, în calitate de şef al Poliţiei Municipiului Dej, i-ar fi solicitat telefonic în repetate rânduri ofiţerului de serviciu din subordine, să-l ponteze în registrul de ore suplimentare, în zilele de sâmbătă şi duminică, cu motivaţia că ar fi fost planificat de serviciu «din partea conducerii», în condiţiile în care acesta nu s-a prezentat la locul de muncă. Consecinţele acestor demersuri ar fi fost întocmirea în fals a unor înscrisuri oficiale privind efectuarea orelor de muncă suplimentară de către lucrătorii de poliţie urmată de obţinerea de către suspectul Marton Elek a unor beneficii necuvenite (plata drepturilor salariale sau oferirea zilelor libere de compensare pentru orele suplimentare lucrate)”, mai arătau procurorii.
Potrivit acestora, în intervalul august 2020 - septembrie 2022, Marton Elek, în repetate rânduri, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a adresat expresii jignitoare lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Dej şi din cadrul Secţiei Rurală de Poliţie Dej.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.