Fostul şef al Poliţiei Române Petre Tobă a fost audiat, vineri, de magistraţii instanţei supreme în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, spălarea banilor, cumpărare de influenţă, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.
Petre Tobă a fost audiat în calitate de martor, la solicitarea unuia dintre inculpaţi.
Fostul şef al Poliţiei Române a declarat, la finalul audierilor, că a răspuns la toate întrebăriule magistraţilor şi a adus lămuriri legate de modalitatea de numire în funcţie a fostului şef al Poliţiei Prahova Viorel Dosaru, judecat în acest dosar pentru luare de mită, trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Întrebat despre relaţia sa cu Sebasitian Ghiţă, fostul şef al Poliţiei Române a spus: "Nu pot spune că am avut o relaţie cu Sebastian Ghiţă. Au fost câteva întâlniri în format oficial, ân calitatea dânsului de parlamentar în parlamentul României".
În acest dosar, în 29 iunie 2016, procurorii DNA Ploieşti i-au trimis în judecată pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, pe procurorii Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, care au avut funcţii de conducere în Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, pe fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova Viorel Dosaru şi pe fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA Ploieşti, între luna iunie 2013 şi primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză în care se făceau cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre beneficiarii acestor informaţii nedestinate publicităţii fiind şi fostul deputat Sebastian Ghiţă. Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau să fie luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să facă urmărirea penală.
”Concret, folosindu-se de influenţă pe care o avea şi pe care o exercită efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpaţii Tudose Liviu Mihail, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi pe Dosaru Viorel, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, să-i furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei”, arăta DNA.
În schimbul informaţiilor pe care le-a obţinut, Sebastian Ghiţă ar fi promis, pe de o parte, şefului Poliţiei Prahova de atunci, Viorel Dosaru, că îl va sprijini să îşi menţină funcţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, Ghiţă ar fi acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale, susţineau anchetatorii.
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă - reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie şi plasat apoi în arest preventiv - a fost eliberat vineri pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.