Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani de închisoare, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, iar prejudiciul produs companiei feroviare de către Necolaiciuc, mai mulţi foşti şefi din CFR şi administratori de firme este de aproape 57 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelul lui Mihai Necolaiciuc şi i-au redus pedeapsa primită la Judecătoria Sectorului 1 în 2 iunie 2015, de la zece la opt ani de închisoare. Din pedeapsa lui necolaiciuc va fi scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 17 iunie 2009 până în 26 ianuarie 2012 şi perioada din 17 octombrie 2014 în 17 iulie 2015, când a fost liberat condiţionat din executarea unei alte pedepse, de patru ani şi şase luni închisoare, la care a fost condamnat definitiv în 17 octombrie 2014.

În acelaşi dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice, a fost condamnată la cinci ani şi şase luni de închisoare, pedeapsă redusă de la opt ani de închisoare, cât primise la Judecătoria Sectorului 1, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Din pedeapsa Vioricăi Olăeru va fi scăzută perioada de la 17 octombrie 2014 până la 23 decembrie 2015, când a executat o altă condamnare, de trei ani de închisoare, primită în acelaşi dosar în care a fost condamnat şi Necolaiciuc.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti le-au redus pedepsele dispuse de Judecătorie şi i-au condamnat definitiv pe Vlăduţ Ilie, fost inspector de specialitate la Serviciul Aprovizionare din subordinea Direcţiei Comerciale a CFR - la trei ani de închisoare cu suspendare, Dragoş Vasile Vlăduţ, fost şef al Serviciului Aprovizionare - la trei ani de închisoare cu executare, Maria Ana Matei, director al Direcţiei Comerciale în perioada decembrie 2000-aprilie 2001 şi director al Direcţiei Economice în perioada aprilie - noiembrie 2001 – la trei ani de închisoare cu suspendare, Octavian Costea, consilier juridic în cadrul Direcţiei Comerciale în perioada ianuarie 2001 - ianuarie 2004 – la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.

În cazul lui Mihail Gabriel Misir, fost director al Direcţiei Comerciale din CFR, decedat în timpul procesului, judecătorii a constatat încetarea procesul penal.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti i-au mai condamnat pe Nicolae Alexandru la trei ani de închisoare cu suspendare şi pe Marius Iliuşcă şi Ovidiu Lucian Nicula la patru ani închisoare cu executare.

Instanţa a redus de la cinci la patru ani de închisoare pedeapsa în cazul lui Andrei Bogdan Gheorghiu şi de la cinci la doi ani de închisoare pedepsele pentru Adrian Viorel Gaşpar şi Dumitru Creştin, cei trei fiind asociaţi şi administratori ai firmei Romtehno Invent SA.

Pe latură civilă, instanţa a constatat că Adrian Gaşpar şi Dumitru Creştin au achitat integral prejudiciul, de 4.862.300 de lei şi au ridicat sechestrul asigurător instituit pe imobile din Bucureşti ale lui Creştin şi Gaşpar, precum şi pe sume de bani deţinute de Gheorghiu.

În acest dosar au fost comasate trei cauze în care Mihai Necolaiciuc, mai mulţi foşti şefi din CFR şi administratori de firme au produs companiei feroviare un prejudiciu total de aproape 57 de milioane de euro.

Faptele au vizat angajarea companiei feroviare în relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul CFR produse, bunuri şi servicii care nu au fost niciodată livrate sau au fost necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei, utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, în folosul unor societăţi comerciale private, de la care au fost achiziţionate produse precum rulmenţi, şuruburi, piuliţe, butaşi de trandafiri, servicii de pază, delegaţii în străinătate, dicţionare şi reparaţii la case de odihnă, precum şi piese pentru instalaţii feroviare.

Într-un alt dosar, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare în 17 octombrie 2014, pentru utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice. Mai exact, o bună parte din 34,3 milioane de euro, bani obţinuţi prin creditul de la Banca Europeană de Investiţii contractat în anul 2000 pentru diminuarea efectelor inundaţiilor şi reconstruirea infrastructurii feroviare afectate de viituri, au fost cheltuiţi pe servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, aparate de aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende.

În iulie 2015, după ce a executat nouă luni de închisoare, Necolaiciuc a primit o decizie definitivă de eliberare condiţionată din partea magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, fostul director al companiei CFR fiind pus atunci în libertate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.