Fostul preşedinte al Tribunalului Olt Carmen Marinescu a fost condamnată definitiv la opt ani de închisoare cu executare, după ce a fost reclamată la DNA de interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, care a susţinut că i-a dat judecătoarei 200.000 de euro pentru a fi cercetat în stare de libertate într-un dosar penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Craiova, din luna septembrie 2016, care a dispus condamnarea judecătoarei Carmen Marinescu la opt ani de închisoare pentru luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul preşedinte al Tribunalului Olt a fost reclamat la DNA de interlopul Sandu Anghel, care a susţinut că i-a dat judecătoarei 200.000 de euro pentru a fi cercetat în stare de libertate într-un dosar penal.
 
Şi soţul judecătoarei, Iulius Severus Marinescu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în acest dosar, precum şi avocatul Dumitru Cismaru, care a primit trei ani şi jumătate de închisoare.  
 
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au dispus şi confiscarea unui teren al judecătoarei din comuna constănţeană Corbu şi două apartamente din municipiul Slatina, judeţul Olt.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.