Sorin Grindeanu a fost audiat, miercuri, la DNA timp de mai bine de trei ore, la ieşire el spunându-le jurnaliştilor că a dat declaraţii în calitate de martor, dar refuzând să precizeze în ce dosar. El a afirmat că le-a spus procurorilor adevărul şi ceea ce ştia.
Fostul premier Sorin Grindeanu a precizat că a fost audiat ca martor.
"Aşa cum v-am spus, sunt lucruri pe care pot să le declar şi altele pe care nu pot să le declar. Nu vreau şi nu pot să dau amănunte din acest dosar. (...) Eu cred că am fost clar - calitatea mea este cea de martor, amănunte din dosar nu pot să comunic (...) Am spus adevărul şi ceea ce ştiam eu", a răspuns fostul prim-ministru la întrebările insistente ale jurnaliştilor despre obiectul dosarului în care a fost audiat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a lăsat să se înţeleagă că audierea sa nu are legătură cu perioada în care era viceprimar şi cu dosarul DNA privind imobilele din Timişoara, în care sunt acuzaţi primarul Nicolae Robu şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu, afirmând din nou că el nu are nicio implicare în acest caz pentru că nu a avut, ca viceprimar, atribuţii în domeniul patrimoniului oraşului.
Sorin Grindeanu le-a vorbit însă jurnaliştilor despre dorinţa sa de a fi reprimit în PSD, partid din care a făcut parte încă din 1996 şi a spus că aşteaptă să fie judecată contestaţia sa faţă de excluderea din PSD.
Sorin Grindeanu a ajuns la DNA în jurul orei 12.00, iar surse judiciare declarau pentru News.ro că fostul premier ar avea calitatea de martor într-un dosar de corupţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.