Fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu a ajuns vineri la DNA, la trei zile după ce preşedintele Klaus Iohannis a încuviinţat urmărirea penală în dosarul în care Vlădescu este acuzat de două infracţiuni de luare de mită şi în care a început urmărirea penală şi împotriva fostului parlamentar Cristian Boureanu, a lui Ionuţ Costea, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, dar şi preşedinte al EximBank, şi a lui Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis marţi, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Sebastian Vlădescu, în calitate de fost ministru al finanţelor publice în perioada august 2005-aprilie 2007, respectiv decembrie 2009-septembrie 2010, anunţă Preşedinţia.
Şi Cristian Boureanu a fost la DNA două zile consecutiv, marţi şi miercuri, în legătură cu acelaşi dosar, cauţiunea stabilită în cazul lui fiind de 200.000 de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform DNA, infracţiunile de corupţie au fost comise în legătură cu încheierea şi derularea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti – Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare la o altă linie de cale ferată. Astfel, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.