Fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, a fost pusă sub acuzare într-un dosar în care sunt cercetaţi şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fiind cercetată pentru fapte de abuz în serviciu pe care le-ar fi comis când era coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu secretariat din DGASPC Teleorman,
Procurorii DNA au chemat-o, joi, pe Bombonica Prodana, fostă Dragnea, pentru a-i aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect şi este acuzată de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Faptele pentru care este suspectată ar fi fost comise când Bombonica Prodana era coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Floarea Alesu, la data faptelor director general al DGASPC Teleorman şi Jenica Dumitru, fost şef Serviciu Resurse Umane, Juridic şi Contencios în aceeaşi instituţie, ambele fiind acuzat de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, Constantin Claudiu Balaban, la data faptelor şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria şi Remus Ionuţ Boboc, fost şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic şi Aprovizionare din DGASPC Teleorman, sunt cercetaţi în calitate de inculpaţi pentru fals intelectual.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada iulie 2006 - 2013, inculpatele Floarea Alesu şi Jenica Dumitru au dispus ilegal menţinerea în funcţii şi implicit plata drepturilor salariale pentru patru angajaţi din DGASPC Teleorman, desi ştiau că aceştia nu s-au prezentat efectiv la serviciu şi nu au prestat vreo activitate.
“Cei patru angajaţi au fost menţinuţi pe statul de funcţii ale instituţiei, încasând astfel lunar sume necuvenite în cuantum total de peste 150.000 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat şi bugetul local”, susţin anchetatorii.
În acelaşi context, în perioada ianuarie - mai 2014, pentru a justifica salariile pentru două dintre persoanele respective, Alesu şi Dumitru i-au determinat, direct şi indirect, pe subordonaţii lor Constantin Claudiu Balaban şi Remus Ionuţ Boboc să falsifice diferite înscrisuri, printre care pontaje lunare, state de plată, condici de prezenţă, fişe de prezenţă colective, rapoarte de activitate, rapoarte de evaluare, precum şi alte documente justificative.
Bombonica Prodana (fostă Dragnea) este acuzată că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.
“Această conduită a permis celor două angajate să îşi încaseze în mod necuvenit drepturile salariale aferente perioadelor menţionate”, a mai arătat DNA.
Procurorii le-au adus la cunoştinţă celor patru inculpaţi şi suspectei acuzaţiile din dosar.
Floarea Alesu este judecată într-un alt dosar, pentru trafic de influenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.