Fosta şefă a unui complex de servicii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Neamţ Petronela Cobuz, fostul director al Clubului Copiilor din Roman Ilie Boloca au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă. Cobuz ar fi cerut de la cinci persoane 11.000 de euro pentru a interveni în favoarea lor pentru ocuparea unor posturi scoase la concurs. În acest dosar au fost deferite justiţiei alte trei persoane, iar încă doi inculpaţi au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Petronela Cobuz, la data faptei şefă a Complexului de servicii “Romaniţa” Roman din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ, pentru trafic de influenţă în formă continuată, Ilie Boloca, la data faptei director al Clubului “Copiilor” Roman (unitate de învăţământ de stat specializată în activităţi extraşcolare aflată în subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ), pentru complicitate la cumpărare de influenţă, şi trei persoane fizice, pentru cumpărare de influenţă, a anunţat, marţi, DNA.
”În perioada ianuarie/februarie 2022 – 28 iunie 2022, în contextul organizării la nivelul DGASPC Neamţ a unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante în cadrul Complexului de servicii “Romaniţa” Roman, inculpata Cobuz Petronela, în calitatea menţionată mai sus, direct sau prin intermediar, ar fi pretins de la cinci persoane (viitori candidaţi) suma totală de 11.000 euro şi ar fi primit de la trei dintre acestea suma totală de 4.500 euro. În schimbul foloaselor respective, inculpata le-ar fi promis acestora că va interveni pe lângă membrii comisiilor de concurs şi pe lângă conducerea DGASPC Neamţ, astfel încât persoanele respective să fie declarate admise la concursurile menţionate mai sus ce vizau, printre altele, ocuparea unor posturi de administrator, pedagog social şi psiholog”, au scris procurorii în rechizitoriu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, într-un context asemănător, în perioada decembrie 2021 – iunie 2022, Cobuz, în aceeaşi calitate, ar fi primit suma totală de 700 de euro de la două persoane (una dintre ele fiind inculpatul Boloca) pentru angajarea unor rude ale acestora pe posturile de infirmieră şi magazioner în cadrul Complexului de servicii “Romaniţa” Roman.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamţ, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.
Anterior, în cauză, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu doi inculpaţi, pentru cumpărare de influenţă. În prezenţa apărătorilor aleşi, cei doi inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.