Elena Udrea a susţinut, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că are statut provizoriu de refugiat politic în Costa Rica din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. Instanţa Supremă i-a respins însă astăzi solicitarea de a fi audiată la distanţă în dosarul ”Gala Bute”, pentru că din actele depuse de avocatul acesteia nu ar rezulta că aceasta a obţinut acest statut.
”Magistraţii sunt pe varianta «nu» orice este legat de Elena Udrea, pentru că culoarul este creat, ordinul este dat şi au un singur scop finalizarea. Da, am acest statut, legislaţia din Costa Rica prevede că acest statut se dă în doi paşi: la momentul solicitării primeşti un astfel de statut provizoriu pe un an de zile, urmând ca apoi să îl primesc definitiv. Am solicitat acest statut în luna februarie, am fost audiată în martie. Am primit acest statut provizoriu pe 21 martie. (...) Una din obligaţii este de a nu părăsi Costa Rica. Ţara asta şi-a asumat protecţia în ceea ce mă priveşte”, a afirmat Elena Udrea.
Ea a susţinut că, iniţial, nu a vrut să invoce acest statut.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul ministru a susţinut că doreşte să se întoarcă în România şi că nu are nicio proprietate în Costa Rica.
„Eu mă pot întoarce oricând, doar dacă motivele pentru care mi-a fost acordat refugiul dispar. (...) Nu mi-am luat proprietate aici, nu mi-am deschis companie, m-am preocupat de statut şi de procesul din România”, a afirmat Udrea.
Întrebată din ce trăieşte în Costa Rica, Elena Udrea a răspuns: ”Nu am mari cheltuieli. Sunt singură acum. Nu am familia aici. A fost mama de Paşte, dar a plecat ieri sau alaltăieri. Sunt o persoană singură care nu are multe ocazii să cheltuie. În afară că trebuie să plătesc o cazare şi chirie şi mă hrănesc, alte cheltuieli nu am la acest moment. Îmi doresc ca lucrurile să se termine acasă şi o să mă întorc. Nu îmi pun problema acum să îmi fac o viaţă aici. Dacă situaţia va continua sunt obligată să o fac faţă de statul Costa Rica”.
În legătură cu sarcina, fostul ministru a precizat: „Acum bine. Nici asta nu contează pentru instanţă. Se grăbeşte. Nu a contat că trebuie să stau la pat, că am pierdut unul din copii. Acum e bine. Eu am fost foarte cuminte, am fost la control. Sunt bine, doar că nu îmi permit să fiu la fel de activă cum aş vrea. Medicul a fost foarte mulţumit la ultimul control. Mă bucur că starea de sănătate e bună. Iubitul a fost de Paşte şi s-a întors în ţară”.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins vineri cererea depusă de avocatul Elenei Udrea de a fi audiată la distanţă în dosarul "Gala Bute", prin videoconferinţă sau comisie rogatorie. Judecătorii au spus că din actele depuse nu rezultă că aceasta a primit statutul de refugiat politic în Costa Rica, ci doar că a formulat o solicitare în acest sens.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...