Dan Voiculescu a fost achitat, miercuri, de magistraţii instanţei supreme, în dosarul de şantaj Antena Group-RCS&RDS, decizia fiind definitivă. Camelia Voiculescu a primit un an şi şase luni cu suspendare, iar Sorin Alexandrescu a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare.
Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de Sorin Alexandrescu, atunci directorul general Antena TV Group SA, de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, şi de fostul şef al ANAF Şerban Pop.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra lui Ioan Bendei, atunci administrator al RCC-RDS, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.
Actele de constrângere s-ar fi exercitat verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic, dar şi prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicat Ioan Bendei. Anchetatorii susţin că acest spot publicitar a fost realizat din dispoziţia Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, şi a fost difuzat în perioada 9 - 30 mai 2013, cu o frecvenţă de cinci ori pe zi (în total de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group SA şi SC Antena 3 SA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.