Oficialii DNA au transmis, miercuri, că Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare recunoate rolul activ al instituţiei în combaterea corupţiei la nivel înalt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), publicat la data de 22 noiembrie 2022, scoate în evidenţă rezultatele pozitive obţinute în materie de eficacitate a investigării şi a sancţionării corupţiei la nivel înalt. În acest fel,  este recunoscut rolul activ al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în atingerea uneia dintre condiţiile trasate prin MCV şi anume Măsura 3 – Combaterea eficientă a corupţiei la nivel înalt”, a transmis, miercuri, DNA, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că Raportul ”confirmă parcursul constant profesionist şi eforturile deosebite depuse de DNA în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt”.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În pofida unor provocări legate de cadrul instituţional şi legislativ, în ultimii ani, DNA a obţinut  rezultate concrete: mai mulţi inculpaţi trimişi în judecată, mai multe persoane cu funcţii publice înalte deferite justiţiei, mai multe condamnări obţinute, mai puţine achitări şi mai multe sesizări înregistrate - un semn de recâştigare a încrederii cetăţenilor. Procurorul şef  Crin Bologa alături de conducerea instituţiei îşi exprimă aprecierea faţă de eforturile depuse de procurorii anticorupţie şi de celelalte categorii de personal ale DNA în obţinerea de rezultate concludente şi incontestabile în lupta împotriva corupţiei”, a mai transmis DNA.  

DNA transmite, de asemenea, că ”rămâne o instituţie puternică şi pe deplin angajată în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt şi mediu şi că va  continua munca în mod susţinut şi eficient, cu respectarea standardelor de profesionalism şi cu respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor implicate în dosare penale”.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.