Directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, şi administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, plasaţi sub control judiciar în februarie anul trecut într-un dosar în care sunt inculpaţi alături de Sebastian Ghiţă au obţinut în instanţă revocarea definitivă a măsurii preventive.
Judecătorii Tribunalului Prahova au decis, în două dosare diferite, revocarea defintiivă a măsurii controlului judiciar luată în februarie anul trecut faţă de directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, şi administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, cercetaţi pentru infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat într-un dosar care îl vizează şi pe fostul deputat Sebastian Ghiţă. În acest dosar, Ghiţă este suspectat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor şi de constituire de grup infracţional organizat.
Potrivit datelor furnizate de procurori în februarie 2017, dată la care cei trei au fost puşi sub urmărire penală în acest dosar, Sebastian Ghiţă este acuzat că a cerut peste cinci milioane de lei unor firme IT pentru contracte ai căror beneficiari au fost, între alţii, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Transelectrica.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Este vorba despre al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă, în care procurorii suspectează că fostul deputat, care până în anul 2012, când a fost ales în Parlament, a fost reprezentant al S.C. Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A., a pretins şi primit de la reprezentanţii celor două societăţi sume de ban pentru a determina factori decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de către Ghiţă. Este vorba, potrivit DNA, despre contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.