Directorul executiv al DSP Olt, Elena Ioniţă, coordonatorul Departamentului de Supraveghere în Sănătate Publică, Marinela Rodica Madan, şi asistentul medical Iuliana Alina Odagiu au fost puse sub control judiciar, pentru infracţiuni de corupţie. Ioniţă este acuzată că ar fi plătit unei societăţi comerciale mai mulţi bani pentru chiria sediului DSP Olt faţă de sumele aprobate de Ministerul Sănătăţii, încheind un contract în acest sens în 2022. Anterior, spun anchetatorii, reprezentanta societăţii respective ar fi vândut părinţilor directoarei un teren la un preţ subevaluat. De asemenea, Ioniţă a plătit doi ani, în mod necuvenit, salariile asistentei medicale Alina Odagiu, beneficiind, în schimb, de servicii cosmetice gratuite la salonul de înfrumuseţare al acesteia, mai spun anchetatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit procurorilor Serviciului Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile Elena Ioniţă, director executiv în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, pentru abuz în serviciu în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, luare de mită (2 infracţiuni din care una în formă continuată) şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, Rodica Marinela Madan, coordonator al Departamentului Supraveghere în Sănătate Publică din DSP Olt, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată şi Alina Iuliana Odagiu, asistent medical în cadrul aceleiaşi direcţii, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, dare de mită în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată şi evaziune fiscală, în formă continuată.

Procurorii arată că, în perioada 2023 – 2024 Ioniţă Elena, în calitate de director executiv în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Olt ar fi semnat ordonanţările de plată şi ar fi dispus plata către o societate comercială, cu titlu de chirie, a unor sume de bani care nu ar fi fost prevăzute în bugetul aprobat de către Ministerul Sănătăţii, încălcând astfel dispoziţiile legale, cu consecinţa producerii unei pagube în dauna Ministerului Sănătăţii în cuantum de 318.092 lei.

Concret, în cursul anului 2022, Ioniţă ar fi încheiat cu o societate comercială un contract de închiriere a unui imobil în care să se desfăşoare activitatea Direcţiei de Sănătate Publică Olt, pentru care ar fi fost aprobată de către Ministerul Sănătăţii suma de 61.004 lei lunar. În contextul derulării acestui contract de închiriere, Ioniţă ar fi aprobat la plată cu titlu de chirie către societatea comercială respectivă sume de bani care nu ar fi fost prevăzute în bugetul aprobat de către Ministerul Sănătăţii, respectiv suma de 68.058 lei în anul 2023 şi suma de 250.034 lei în anul 2024.

„Anterior încheierii acestui contract, în cursul lunii aprilie 2021, reprezentanta societăţii comerciale menţionate anterior, în calitate de proprietar al mai multor loturi de teren situate în oraşul Slatina, într-o zonă cu potenţial de dezvoltare imobiliară, ar fi vândut părinţilor inculpatei Ioniţă Elena unul dintre loturi pentru suma de aproximativ 9.000 de euro, în condiţiile în care mai multe loturi de teren similare ar fi fost vândute, în aceeaşi perioadă, de acelaşi proprietar, pentru sume cuprinse între 32.000 şi 35.000 de euro. Totodată, din cercetările efectuate până în prezent nu s-a putut găsi nicio dovadă că suma de 44.000 lei (aproximativ 9.000 de euro) ar fi fost plătită în mod efectiv, în înscrisurile notariale fiind menţionat că banii s-au plătit în numerar, fără a exista un înscris care să ateste plata sumei”, precizează anchetatorii.

„În perioada iunie 2022 - octombrie 2024, inculpata Ioniţă Elena a dispus plata salariului către inculpata Odagiu Iuliana Alina, ce figura angajată în funcţia de asistent medical în cadrul D.S.P. Olt, cunoscând că aceasta nu şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiei, nu a îndeplinit vreo sarcină de serviciu şi nu ar fi mers la locul de muncă, încasând în mod necuvenit salariul lunar.
În realizarea demersului infracţional, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpata Ioniţă Elena ar fi fost ajutată de inculpata Madan Marinela Rodica, care ar fi semnat foile colective de prezenţă şi fişele de evaluare a performanţelor individuale pentru inculpata Odagiu Iuliana Alina, atestând în acest mod prezenţa la serviciu a acesteia din urmă. Astfel, prin plata necuvenită a salariilor lunare, ar fi fost prejudiciat bugetul instituţiei publice cu suma de 138.750 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpata Odagiu Iuliana Alina. În perioada respectivă, Odagiu ar fi desfăşurat efectiv activităţi profesionale la salonul de înfrumuseţare care îi aparţine”, menţionează DNA.

Totodată, în perioada iunie 2022 - iulie 2024, Elena Ioniţă ar fi beneficiat, direct şi necuvenit, de la Iuliana Alina Odagiu de servicii de cosmetică şi înfrumuseţare prestate în fiecare lună din perioada menţionată, în cuantum total de 36.670 lei (aproximativ 1.500 lei pe lună), precizează anchetatorii.

Sursa citată adaugă că, în perioada ianuarie 2022 - octombrie 2024, Odagiu nu ar fi înregistrat în actele contabile veniturile obţinute din prestarea de servicii de cosmetică şi înfrumuseţare pentru a se sustrage obligaţiilor fiscale, producând o pagubă în dauna bugetului.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cele trei inculpate trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemate la organul de urmărire penală, să nu depăşească limita teritorială a României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite funcţii de conducere în cadrul D.S.P. Olt (în cazul inculpatelor Ioniţă Elena şi Madan Marinela Rodica), respectiv să nu exercite funcţia de asistent medical în cadrul D.S.P. Olt (în cazul inculpatei Odagiu Iuliana Alina). Inculpatelor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.