Daniel Morar, fost judecător la Curtea Constituţională a României şi fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, intră în parteneriat cu Gabriel Albu, fondatorul casei de avocatură Albu Legal, specializată în Dreptul penal al afacerilor. Parteneriatul rezultat va reprezenta în special mari companii internaţionale şi locale, dar şi oameni de afaceri,în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată şi va oferi consultanţă în prevenţia riscurilor penale, servicii de investigaţie internă, asistenţă juridică în relaţia cu autorităţile administrative de control, precum şi în formularea unor puncte de vedere sau opinii legale în domenii de specializare precum Drept constituţional, protecţia drepturilor omului, Drept penal şi procesual penal

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Daniel Morar, fost judecător la Curtea Constituţională a României, fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi unul dintre cei mai cunoscuţi practicieni ai dreptului din România, se lansează în avocatură în parteneriat cu Gabriel Albu, avocat specializat în Dreptul penal al afacerilor. Ca formulă juridică de funcţionare, Daniel Morar şi Gabriel Albu vor colabora sub forma unei convenţii de conlucrare profesională, desfăşurându-şi activitatea profesională şi asistândclienţii preponderent în comun, la sediul care va funcţiona la Bucureşti”, potrivit unui comunicat transmis News.ro.

„Oferta de parteneriat a venit din partea casei de avocatură Albu Legal”, spune Daniel Morar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El aminteşte că intenţia sa de a practica avocatura după încheierea mandatului a fost exprimată şi public.

”Am afirmat anterior că, odată ce îmi voi fi încheiat mandatul la Curtea Constituţională, cariera mea publică va lua sfârşit şi voi activa în mediul privat. Am ales astfel avocatura, o premieră pentru mine din mai multe puncte de vedere”, afirmă Morar.

Conform sursei citate, noua formulă aduce în acest moment o ofertă unică pe piaţă: un parteneriat între un cabinet de avocatură lider de piaţă în domeniul Dreptului penal al afacerilor şi ”un profesionist provenit din sectorul public, cu un background profesional de cel mai înalt nivel şi o imagine publică foarte bună şi echilibrată”.

„Era evident, încă înainte ca Daniel Morar să îşi termine mandatul, că este cel mai cunoscutşi credibil personaj din domeniul public dispus şi capabil să facă o tranziţie rapidăcătre o carieră de succes în mediul privat. El va aduce un know-how de cel mai înalt nivel în Dreptul penal al afacerilor, dar şiîndomenii precum practica de Drept constituţional şi protecţia drepturilor omului, şi se va implica la nivel general în activitatea comună. Având în vedere experienţa sa, suntem convinşi că va avea un rol important în coordonareacazurilor ce ţin de Dreptul penal al afacerilor. Separat, şi ca domeniu preponderent nou de activitate a asocierii în această nouă formulă, avem în vedere o practică de formulare a unor puncte de vedere sau opinii legale în domenii de specializare precum Drept constituţional, protecţia drepturilor omului, Drept penal şi procesual penal”, afirmă Gabriel Albu.

Biroul de avocatură Albu Legal a fost înfiinţat în 2020 de către Gabriel Albu. Echipa rezultată în urma parteneriatului va fi formată din opt avocaţi (cei doi titulari de cabinet, trei avocaţi seniori, un avocat colaborator şi doi avocaţi stagiari).

Preponderent, Albu Legal reprezintă companii, majoritatea fiind corporaţii internaţionale.

”Practica principală este şi va continua să fie apărarea în procese penale, prin reprezentarea companiilor şi a oamenilor de afaceriatât în faţa organelor de urmărire penală (îndeosebi a parchetelor specializate, DNA şi DIICOT), cât şi a instanţelor de judecată. De asemenea, Albu Legal oferă consultanţă în prevenţia riscurilor penale, servicii de investigaţie internă, precum şi asistenţă juridică în relaţia cu autorităţile administrative de control (de exemplu ANAF, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă - OLAF şi corespondentul sau român, Departamentul de Luptă Anti-Fraudă - DLAF). De la înfiinţare, cifra de afaceri a Albu Legal a înregistrat o dinamică accentuată de creştere, de circa 20 de procente anual. Numărul mediu anual de angajamente este de circa 50, cu uşoare creşteri de la an la an”, se arată în comunicat.

Daniel Morar este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990). Între 1990 şi 2005 a activat ca procuror, mai întâi la parchete din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca, în acest interval fiind detaşat temporar, în două rânduri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În anul 2005 a fost numit procuror general al Parchetului Naţional Anticorupţie, transformatulterior înDirecţiaNaţională Anticorupţie, unde a ocupat funcţia de procuror-şef al Direcţiei, funcţie pe care a exercitat-o până la încheierea mandatului, în anul 2012. Ulterior, a fost delegat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exercitând atribuţiile procurorului general al României în perioada octombrie 2012 – aprilie 2013.

Între 2013 şi 2022 a fost judecător al Curţii Constituţionale a României, numit de Preşedintele României pentru un mandat constituţional de 9 ani. Din 2022 este avocat.

A fost membru al Consiliului Guvernatorilor al Academiei Internaţionale Anticorupţie (IACA) din Laxenburg, Austria (2012-2015), organizaţie internaţională care activează sub egida O.N.U.

În cursul mandatului său de judecător al CCR, în perioada 2016-2022, a fost agent de legătură pentru Curtea Constituţională a României la Comisia pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia).

Gabriel Albu practică avocatura din 2002 şi Dreptul penal al afacerilor din anul 2005. Anterior, a făcut parte din echipele unor firme internaţionale de avocatură de top, precum Linklaters, CMS Cameron McKenna şi Salans (în prezent, Dentons). Din anul 2008, ca practician în cadru independent, s-a dedicat întru totul Dreptului penal al afacerilor, fiind unul dintre pionierii acestui domeniu de practică profesională în România. Gabriel Albu gestionează cauze complexe, la cel mai înalt nivel de reprezentare, implicând îndeosebi acuzaţii de evaziune fiscală şi fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, acuzaţii de corupţie, de fraudă financiară, infracţiuni de serviciu, pe piaţa de capital şi de fraudă privind achiziţiile publice. Deţine o experienţă solidă şi diversă în domeniul corporate, asistând şi reprezentând un număr mare de companii multinaţionale şi locale şi persoane fizice din cadrul acestora în proceduri penale complexe, aflate atât sub jurisdicţia naţională, cât şi cu elemente internaţionale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.