Judecătorii Curţii de Apel Timişoara l-au condmnat, joi, la trei ani şi jumătate cu executare pe maiorul SRI din Arad Ciprian Sabin Mareş, condamnat iniţial de Tribunalul Arad la doi ani şi jumătate cu suspendare pentru trafic de droguri. Decizia este definitivă.
Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat, joi, după apelurile formulate de maiorul SRI Arad Ciprian Sabin Mareş şi interlopului Eduard Pălincaş, ambii condamnaţi de Tribunalul Arad pentru trafic de droguri, sentinţă care a fost atacată şi de DIICOT, care a considerat pedepsele prea blânde.
Astfel, judecătorii au desfiinţat în parte sentinţa dată la Arad şi au rejudecat cauza, Mareş fiind condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic ilicit de droguri de risc şi mare risc, fără drept, în formă continuată şi la o pedeapsă de un an şi jumătate pentru ”efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”. Cele două pedepse au fost contopite, astfel că pedeapsa finală este de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.
Pentru al doilea inculpat din dosar, interlopul Eduard Pălincaş, au fost menţiunte dispoziţiile primei instanţe.
Instanţa a dispus prelevarea de probe biologice de la Mareş şi Pălincaş în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J.
Totodată, instanţa a respins apelurile formulate de inculpaţi împotriva primei sentinţe. Decizia este definitivă.
În 4 decembrie 2017, maiorul SRI Ciprian Sabin Mareş a fost condamnat de Tribunalul Arad la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic ilicit de droguri de risc şi mare risc, fără drept, în formă continuată. Instanţa arădeană a decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Pe de altă parte, Mareş a fost achitat pentru acuzaţia de “efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”.
Judecătorii au dispus confiscarea în vederea distrugerii a mai multor cantităţi de cannabis, cocaină şi alte droguri, dar şi a unor sume de bani, în total 1.200 de euro şi aproximativ 10.000 de lei, fiind menţinut şi sechestrul asupra unor conturi bancare.
În cazul lui Eduard Pălincaş, instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de “trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată”, în infracţiunea de “trafic ilicit de droguri de risc”. Şi în cazul lui Pălincaş s-a dispus confiscarea mai multor cantităţi de droguri şi a sumei de 6.000 de lei.
Maiorul SRI Ciprian Sabin Mareş, care era chiar şeful Departamentului Antidrog din Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, şi complicele său Eduard Pălincaş au fost arestaţi preventiv în 18 august.
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în perioada 11 - 16 august, la date diferite, maiorul SRI a vândut în două rânduri droguri de risc (100 de grame de cannabis), respectiv de mare risc (6 grame de cocaină), cu sumele de 2.050 de lei, respectiv 600 de euro (din care a primit 300 de euro). De asemenea, în 17 august, între orele 19.45-20.50, Mareş a vândut droguri de risc (100 de grame de cannabis), cu suma de 400 euro şi 200 lei, respectiv a deţinut droguri de risc (250 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în imobilul său situat în municipiul Arad, el fiind prins în urma unui flagrant.
Pălincaş era acuzat de procurorii DIICOT că în 18 august, între orele 01.00-02.00, a vândut droguri de risc (300 de grame de cannabis), cu suma de 6.000 de lei, respectiv a deţinut droguri de risc (100 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în autoturismul său, fiind prins în flagrant de către anchetatori.
Cei doi fuseseră reţinuţi în urma a patru percheziţii, una având loc la sediul SRI Arad, în biroul maiorului Ciprian Sorin Mareş, iar alta acasă la acesta.
Eduard Pălincaş era vizat de mai multă vreme de către anchetatori, fiind considerat un „dealer” de droguri în regiune. Pălincaş avea antecedente penale, iar în 2001 a fost reţinut într-un caz similar. La vremea respectivă, ofiţerii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Timişoara au prins în flagrant trei bărbaţi, între care Pălincaş, care încercau să vândă aproximativ un kilogram de marijuana. În 2002, Pălincaş a fost condamnat de Tribunalul Arad la opt ani de închisoare.
ARAD, 1 feb 2018
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.