Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti sunt aşteptaţi să sepronunţe, marţi, în procesul intentat de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, postului de televiziune Antena 3 şi mai multor angajaţi şi colaboratori ai acestuia.
Instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, a decis în 2015 ca şefa DNA săprimească 250.000 de lei daune morale, în dosarul în care a cerut despăgubiri de un milion de lei, pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe postul TV.
Curtea de Apel Ploieşti a stabilit pentru 20 martie termenul de pronunţare în dosarul deschis de şefa DNA împotriva postului Antena 3 şi a unor angajaţi a acestuia şi care are ca obiect „acţiune în răspundere delictuală„.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urmă cu cinci zile, în 15 martie, instanţa a respins o cerere de recuzare depusă de unul dintre pârâţi, dar şi o cerere de abţinere formulată de una dintre judecătoarele care fac parte din completul de judecată.
Curtea de Apel Ploieşti - a treia Curte de Apel după cea din Bucureşti şi cea din Piteşti pe rolul căreia a ajuns procesul dintre Laura Codruţa Kovesi şi Antena 3 - trebuie să ia o decizie în acest dosar în condiţiile în care în luna ianuarie a acestui an Laura Codruţa Kovesi a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere privind tergivesarea procesului, plângere care a fost admisă.
Şefa DNA a cerut ICCJ să dispună continuarea procesului după ce, în decembrie anul trecut, acesta fusese suspendat prin decizie a judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti.
În 16 octombrie2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să primească 250.000 de lei daune morale, în dosarul în care a dat în judecată Antena 3, cerând despăgubiri de un milion de lei, pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe post.
Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea Laurei Codruţa Kovesi şi a obligat în solidar Antena 3 şi pe Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc să-i plătească procurorului-şef al DNA 250.000 de lei.
Decizia de atunci a fost atacată cu apel, acesta judecându-se iniţial la Curtea de Apel Bucureşti. Ulterior, dosarul a fost strămutat, la cerera pârâţilor, de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti, iar de acolo la Curtea de Apel Ploieşti.
Laura Codruţa Kovesi a fost prezentă la mai multe şedinţe de judecată la Curtea de Apel Ploieşti, de fiecare dată şefa DNA fiind asistată de avocat. Aceasta nu s-a adresat niciodată instanţei de judecată şi a refuzat să dea declaraţii presei pe tema acestui proces.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.