Curtea Constituţională a admis, miercuri, cu majoritate de voturi o excepţie de neconstituţionalitate şi a decis că anumite prevederi din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Astfel, hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării. Dacă aceasta este redactată ulterior soluţiei pronunţate acest lucru lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie şi aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil, argumentează judecătorii CCR. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită, în urma deciziei Curţii Constituţionale, o intervenţie cât mai rapidă a Legiuitorului pentru punerea în acord a dispoziţiilor Codului de procedură penală cu cele ale Constituţiei. "Noua soluţie legislativă ce va fi elaborată trebuie să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor implicate în procedurile judiciare, conform deciziei Curţii Constituţionale, dar, în acelaşi timp, este necesar să fie una realistă şi să ia în considerare situaţia actuală a sistemului judiciar - în special supraîncărcarea şi deficitul de resurse cu care acesta continuă să se confrunte de o lungă perioadă", arată ÎCCJ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 400 alin.(1), ale art. 405 alin.(3) şi ale art. 406 alin.(1) şi (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.405 alin.(2) din Codul de
procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
 
Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale au următoarea redactare:
 
- art.400 alin.(1): «Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii»;
 
- art.405 alin.(3): «(3) Preşedintele completului pronunţă minuta hotărârii»;
 
- art.406 alin.(1) şi (2): «(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier».
 
Curtea a constatat că dispoziţiile art. 400 alin.(1), ale art. 405 alin.(3) şi ale art. 406 alin.(1) şi (2) din Codul de procedură penală încalcă atât prevederile art.1 alin.(3), art 21 alin.(1)-(3) şi art. 124 alin. (1) din Constituţie, cât şi prevederile art.5 paragraful 1 şi art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.  În plus, Curtea a constatat că dispoziţiile art.400 alin.(1) şi ale art.405 alin.(3) din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor art.23 alin.(11) din Legea fundamentală.
 
Curtea a reţinut că redactarea hotărârii judecătoreşti penale (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) dispuse în cauză lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive, anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia, este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.
 
Prin urmare, Curtea a constatat că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi în drept, la data pronunţării. În privinţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit art.147 alin.(1) din Constituţie, «Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept»”, arată comunicatul de presă de miercuri al CCR. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.