Consiliul Superior al Magistraturii va trimite Ministerului Justiţiei o adresă în care va solicita informaţii despre situaţia arhivei SIPA, a declarat, marţi, la finalul şedinţei de plen a CSM, preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Propunerea de a cere explicaţii Ministerului Justiţiei (MJ) legate de arhiva SIPA a fost formulată de către judecătoarea Gabriela Baltag, iar plenul CSM a votat în favoarea transmiterii acestei adrese către MJ, a declarat, la finalul şedinţei, preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea.

"S-a hotărât transmiterea unei adrese către Ministerul Justiţiei pentru a da detalii privind arhiva SIPA, ca în funcţie de asta, după ce ştim exact situaţia de fapt, să ştim cum acţionăm. Am cerut să aflăm care e situaţia arhivei SIPA, ce s-a întâmplat după anul 2005, când s-a dispus desfiinţarea arhivei SIPA, dacă a existat o inventariere, dacă au existat rapoarte unde au fost transmise, toate amănuntele de genul acesta. A existat, într-adevăr, o propunere de hotărâre de Guvern prin care se dorea reglementarea acestui aspect (al arhivei SIPA - n.r.), dar tocmai pentru că nu erau elucidate aceste aspecte şi nu ştiam ce s-a întâmplat din momentul 2005 până în prezent, şi în condiţii de campanii electorale în sistemul judiciar, s-a decis amânarea acestui subiect. Sper că acum să se rezolve odată pentru totdeauna. Trebuie văzut dacă ni se vor da şi, în funcţie de datele care ni se vor da, vom proceda în consecinţă", a afirmat Tarcea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea a mai spus că nu ştie ce conţin arhivele SIPA, precizând că în perioada în care se ştia de existenţa acestui serviciu ea era judecător şi existau "serioase temeri din partea magistraţilor, în sensul că datele existenţe în cadrul acestei arhive ar fi de natură a influenţa într-un fel sau altul cariera şi viaţă profesională a unui judecător". 

"Trebuie văzut, tocmai pentru că au existat aceste temeri şi suspiciuni, trebuie să le lămurim", a adăugat preşedinta instanţei supreme. 

Judecătoarea Gabriela Baltag a cerut, marţi, în plenul Consiliului Superioe al Magistraturii (CSM) suplimentarea ordinii de zi a Consiliului cu propunerea de a formula o adresă către Ministerul Justiţiei în care să se ceară explicaţii privind situaţia arhivei SIPA: "Cel care ne poate lămuri este Ministerul Justiţiei, pentru că Ministerul Justiţiei este custodele acestei arhive, cel puţin aparent. Dacă este păstrată, dacă a fost sigilată, procesele-verbale de predare-primire, toate aceste aspecte CSM trebuie să le cunoască. Motiv pentru care va supun atenţiei formularea unei adrese către Ministerul Justiţiei cu aceste aspecte”.   

Ea a mai precizat că a auzit că ar fi fost o serie de scurgeri de informaţii anchetate în cadrul unui proces penal şi ar dori să ştie care este stadiul cercetărilor.   

"Şi, desigur, tot din spaţiul public ar exista chiar un dosar penal cu privire la aceste scurgeri de informaţii şi putem crede că ceva s-a întâmplat. Vorbesc cei care au făcut parte din comisia de inventariere sau din una din comisiile de inventariere, au făcut declaraţii chiar şi foşti miniştri de justiţie. Ar exista un dosar penal. Dacă există acest dosar penal, care este stadiul lui? Ce anume se investighează la Parchetul General? CSM este bine să cunoască şi acest aspect”, a mai spus Baltag.   

Propunerea judecătoarei a fost susţinută şi de preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea.  

"Eu susţin în totalitate demersul doamnei judecător. Sunt de acord cu propunerea pe care a formulat-o. Deocamdată nu avem nicio informaţie în afară de cele vehiculate în spaţiul public. Se pare că s-ar dori ca şi problema care vizează aspecte ce ţin de independenţa sistemului judiciar, ceea ce ar fi de natură a atrage şi competenţa noastră în această materie. Dar pentru a putea dispune în cunoştinţă de cauza şi potrivit legii, ar trebui, într-adevăr, şi noi să cunoaştem care este situaţia arhivelor SIPA, dacă au fost predate, inventariate, cui au fost predate, cine le-a inventariat şi ce s-a întâmplat cu ele”, a arătat Tarcea.  

Evenimentul Zilei a scris luni că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse. 

Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.⁠⁠⁠⁠

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.