Inspecţia Judiciară va derula un control la nivel naţional vizând cauzele având ca obiect deţinerea de droguri şi infracţiuni săvârşite sub influenţa acestora.
”Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a dispus efectuarea unui control tematic la nivel naţional privind cauzele având ca obiect deţinerea de substanţe interzise şi infracţiuni săvârşite sub influenţa acestora”, a transmis marţi Inspecîia Judiciară.
Decizia vine în contextul accidentului provocat la 2 Mai de un tânăr de 19 ani aflat sub influenţa mai multor tipuri de substanţe psihoactive şi soldat cu moartea a două persoane şi cu rănirea altor trei, dar şi pe fondul informaţiilor conform cărora acelaşi tânăr, Vlad Pascu, a fost cercetat anul trecut de DIICOT pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, dosarul fiind închis.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.