Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a demarat, joi, procedura de ocupare a funcţiei de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în condiţiile în care mandatul actualei şefe, Cristina Tarcea, expiră în 14 septembrie. Candidaturile se pot depune până în 1 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Procedura privind ocuparea funcţiilor de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată de dispoziţiile articolului 53 din Legea numărul 303 din 2004 astfel cum au fost modificate prin Legea 242 din 2018 şi articolul 35 din Regulamentul privind numirea în funcţie de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin hotărâre a Secţiei pentru judecători 573 din 2019”, se arată în anunţul postat, joi, pe site-ul CSM.

Se pot înscrie la această procedură judecători din cadrul ICCJ care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani. Dosarele se depun la Secţia pentru judecători a CSM.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Candidaţii vor susţine în faţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii un interviu care constă în susţinerea planului managerial, verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare şi verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care este depusă candidatura”, se mai arată în anunţul CSM.

Candidaturile se depun până în 1 iulie. Până în 17 iulie, CNSAS verifică dacă judecătorii care şi-au  depus candidatura au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea şi comunică rezultatul verificării. Din 18 iulie CSM poate dispune analizarea candidaturilor şi numirea în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Actualul preşedinte al ICCJ, Cristina Tarcea, a fost numită în funcţie în 14 septembrie 2016, pentru un mandat de trei ani.

În 2016, ea a fost singurul candidat pentru ocuparea acesti funcţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.