Constantin "Ţiţi" Şelaru, unul dintre judiciariştii emblematici ai Direcţiei Generale de Miliţie a Municipiului Bucureşti, a descris pe larg cum erau prinşi infractorii de drept comun în perioada comunistă şi cum arătau atunci interogatoriile. Ofiţerul a povestit, într-un interviu acordat postului Prolex TV, cât este legendă şi cât este adevăr în legătură cu metodele de atunci ale miliţienilor, care au rămas în memoria colectivă a românilor drept nişte torţionari fără suflet în faţa cărora suspectul, cu veioza în ochi, ajungea, de multe ori, să recunoască şi ce nu a făcut.
În anii '70, fauna infracţională a Bucureştiului arăta cu totul altfel decât o cunoaştem astăzi. Cei mai mulţi dintre hoţii şi tâlharii acelei epoci erau oameni crescuţi ca la ţară, în suburbiile oraşului, unde îşi trăiseră copilăria desculţi, pe uliţele pline de mizerie.
Viaţa în sărăcie, mai ales că majoritatea proveneau din familii numeroase, lipsa de informare şi modelele nefericite care îi înconjurau, îi transformau în oameni duri, care aveau primul contact cu şcoala abia în adolescenţă, când intrau pe mâna instructorilor din casele de corecţie.
Cel mai dur dintre "gabori"
Reveniţi pe străzi, majoritatea se întorceau la vechile obiceiuri, purtând în suflet o ură viscerală faţă de haina statului. Aici, îi aşteptau însă miliţienii ca "Ţiţi” Şelaru, cunoscut în suburbiile vremii drept unul dintre cei mai duri dintre "gabori”.
Acum colonel în retragere, Constantin Şelaru şi-a povestit viaţa de miliţan, fără perdea, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Prolex Tv. Şelaru a recunoscut că, de mic, a fost un pasionat al boxului, pe care l-a practicat o lungă perioadă din viaţă la Metalul Bucureşti. Apoi, ca student la Şcoala de ofiţeri de miliţie Bucureşti, Şelaru a fost antrenat să se bată într-un stil extrem de dur şi fără reguli, inventat de ruşi, numit sambo. Nici nu bănuia tânărul de atunci ce bine o să-i prindă mai târziu.
Dar până să dea piept, cu adevărat, cu realităţile străzii, sublocotenentul de atunci a fost repartizat iniţial la o secţie, după care, spre marele lui noroc, a ajuns direct la Serviciul Judiciar al Miliţiei Capitalei.
"Când am intrat prima oară la Serviciul Judiciar al Capitalei, am fost copleşit. Era acolo un adevărat nucleu de profesionişti”, a spus Constantin Şelaru, care învăţa acum să prindă hoţi cu mijloacele tehnice de atunci, fără baze informatizate, portrete robot făcute pe calculator şi analize ADN.
Aici, trebuie totuşi menţionat că telefoanele se ascultau şi pe vremea aceea, cu toate că o să vedem că procedura era mult mai complicată şi căpăta uneori chiar accente comice.
"Nu se preta nimeni să bată un suspect ca pe un animal"
"Miliţenii care ieşeau din şcoală aveau numai cunoştinţe de drept. Pe stradă erau ca nişte analfabeţi. Eu am avut marea şansă să mă aflu la umbra unui colonel cum a fost Adrian Horăscu, un ofiţer care fusese în garda lui Eugen Alimănescu (unul dintre cei mai controversaţi poliţişti români, despre care se spune că îi provoca pe infractori pentru a putea să-i împuşte mortal, n.a.). Pe hoţi îi treceau sudorile numai când Horăscu se uita la ei”, îşi aminteşte Şelaru.
În ce priveşte metodele de interogare a suspecţilor deprinse de la colegii cu experienţă, colonelul în retragere a vorbit deschis.
'Bătăile erau, dar nu aveau loc la judiciar, unde erau meseriaşi. Judiciariul era etajul superior. Nu se preta nimeni să bată un suspect ca pe un animal. Cu toate acestea, în stradă era cu totul altceva!”, a subliniat poliţistul.
Şelaru spune că, în timpul acţiunilor de prindere a infractorilor exista o confruntare directă.
"Pe stradă, eram care pe care cu hoţii, ne băteam corp la corp. Şi erau multe de-astea, nu erau puţine. Dar ne descurcam, nu se putea altfel!”, a explicat fostul ofiţer de miliţie.
Bătaie în troleibuz, cu participarea miliţianului din "borcan"
”Ţiţi” Şelaru a descris în amănunt şi una dintre cele mai spectaculoase lupte de stradă la care a luat parte şi care, în ciuda violenţei, pare, mai degrabă, ruptă dintr-un film de comedie.
Fostul ofiţer îşi aminteşte că lucra la Brigada Volantă, care se ocupa de prinderea în flagrant a hoţilor din buzunare şi împreună cu restul colegilor săi avea ca obiectiv prinderea unui bărbat care, pe lângă furturi, era bănuit şi de două tâlhării.
Într-un cuvânt, era un om violent. La un moment dat, l-au reperat pe acesta pe linia troleibuzului 87, care la vremea respectivă mergea la Gara de Nord şi care era mereu foarte aglomerat.
"Erau vreo cinci - şase inşi, era şi o femeie cu ei. Era o aglomeraţie, abia ne vedeam între noi. La un moment dat au furat de la cineva şi au început să dea portofelul de la unul la altul. Atunci am intervenit şi s-a încins o bătălie în troleibuz, chiar în dreptul «borcanului» miliţianului de lângă Intercontinental”, povesteşte Şelaru.
De altfel, acolo şoferul a şi oprit maşina, încă în momentul în care miliţianul aflat la post a încercat să se urce în mijlocul de transport, cineva i-a tras un pumn de i-a zburat chipiul din cap. Omul a căzut lat şi încerca, de jos, să îşi explice ce se întâmplă. Ulterior, pe trotuar, în dreptul troleibuzului, s-a iscat o bătaie generală, în condiţiile în care poliţiştii nu mai ştiau cine sunt hoţii şi cine sunt călătorii inocenţi, astfel că s-au împărţit pumni mai mult după flerul personal. Dar lucrurile nu aveau să se oprească aici.
"Culmea, troleibuzul oprise chiar lângă ICECHIM, la Ceauşeasca, unde lucra nevastă-mea. Şi colegii ei, care tocmai plecau acasă, îmi făceau cu mâna. Culmea, nu ştiu cum se întâmpla, dar de câte ori mă băteam cu unul pe stradă, apărea cineva care mă cunoştea!", a mai istorisit colonelul.
Ulterior, miliţienii i-au dus pe hoţi în holul întreprinderii, unde, după modelul vremii, era îngrijit un ficus mare, "monumental”.
"Domne, nu mai ştiu ce mi-a făcut unul dintre hoţi, că i-am tras una şi a căzut direct peste ficus. Parcă l-a tăiat cu bisturiul. Portarul mai să-şi smulgă părul din cap. Spunea că-l omoară tovarăşul director...”, şi-a mai amintit "Ţiţi” Şelaru.
Miliţienii au sunat la uşa familiei unde montaseră microfoane ca să-şi recupereze şperaclele
În ce priveşte, însă, mijloacele tehnice de probă, primitive la vremea aceea, Şelaru spune că se ascultau telefoanele după ce autorităţile montau microfoane atunci când nu era nimeni acasă.
Acesta îşi aminteşte că, la un moment dat, o echipă specializată în astfel de misiuni, a uitat în casa "victimelor” două şperacle pe care le folosiseră ca să deschidă uşa şi pe care le aveau pe inventar. De frica şefilor, au bătut ulterior la uşă şi au cerut instrumentele, cu tupeu.
În ce priveşte torturarea celor care nu voiau să recunoască, Şelaru a vorbit deschis. Acesta spune că, de obicei, se foloseau celebrele zvonuri legate bătăile de la miliţie. Astfel, pentru a obţine declaraţiile aşteptate, se întâmpla să pună un coleg să urle pe hol, ca din gură de şarpe.
"Atunci îi spuneam: Îl auzi? După ce terminăm cu el, ne apucăm de tine! Sau mai puneam în birou lanţuri grele, de puşcărie, ori bâte, care de cele mai multe ori aveau efect”, a povestit ofiţerul.
El a menţionat că cei mai mulţi, de frică să nu fie bătuţi, spuneau că au probleme cu inima.
"Cum ţipam la el, cum mai recunoştea câteva zeci de fapte”
"În situaţia asta, răspunsul nostru era mereu acelaşi. Îi spuneam cu sânge rece că, dacă moare, îl stropim cu ţuică şi spunem că era beat şi a căzut...”.
Totuşi, teroarea avea şi un revers. Constantin Şelaru îşi aminteşte de un bărbat care, de teamă să nu fie bătut, a recunoscut zeci de spargeri care, în realitate, nu fuseseră comise niciodată.
"Pentru o clipă, am crezut că am prins cel mai mare hoţ din lume. Cum ţipam la el, cum mai recunoştea câteva zeci de fapte”, a mai adăugat fostul judiciarist. Acesta a spus, în concluzie, că Miliţia nu bătea chiar pe toată lumea aşa cum se zvonea, dar nu a avut nimeni interes să infirme, vreodată, abuzurile abominabile despre care se vorbea, de cele mai multe ori, în şoaptă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
