Columbianul de 34 de ani,trimis în judecată de către DIICOT pentru că, instigat de un rezident rus, a cules informaţii şi a făcut fotografii cu scopul de a distruge prin explozie sau incendiere obiective importante de pe teritoriul României, avea ca ţintă o zonă comercială din oraşul Bragadiru. Surse apropiate anchetei afirmă că în telefonul său existau imagini cu zona respectivă, fiind marcate câteva obiective, inclusiv un turn şi un depozit. Columbianul a trimis coordonatorului său din Rusia o fotografie care să-i dovedească acestuia prezenţa sa în locul desemnat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
De altfel, confom surselor citate, bărbatul a şi fost reţinut pe una dintre străzile de acces spre zona vizată, în care se află spaţii comerciale, depozite, dar şi magistrale de transport al gazului, riscul extinderii unui eventual incendiu fiind foarte mare, cu pagube majore.
Deşi a fost prins înaintea comiterii faptei, propaganda rusă a distribuit la acel moment un fake news legat de un incendiu în apropierea Capitalei României, folosind inclusiv unele dintre imaginile trimise de columbian. Ştirea falsă prezenta un incendiu de proporţii la un depozit din Bragadiru, judeţul Ilfov, unde s-ar fi aflat carburant destinat armatei ucrainene. Informaţiile au fost vehiculate pe contul din platforma X (fostă Twitter) al unui aşa-zis centru de studii ale războiului, dar şi pe canale asociate propagandei Federaţiei Ruse în reţelele sociale Telegram, VK, YouTube şi Reddit. 
Acţiunea, care nu a avut loc, a fost prezentată de canalele de propagandă rusă ca un sabotaj reuşit al unei grupări ucrainene de rezistenţă. Suse din anchetă afimă, însă, că cetăţeanul columbian a recunoscut în timpul anchetei că a acţionat singur, instigat si dirijat de un rezident rus.
 
Columbianul a primit mandat de arestare preventivă la 1 august.
Prin rechizitoriul din data de 13 noiembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea sa în judecată,  pentru tentativă la infracţiunea de diversiune de natură să pună în pericol securitatea naţională.
Conform DIICOT, pe parcursul lunii iulie 2024, la instigarea unui suspect, cetăţean străin rezident în Federaţia Rusă, coumbianul a desfăşurat o activitate de documentare pentru punerea în aplicare a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective în  România, cu importanţă deosebită, de natură să pună în pericol securitatea naţională.

„De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul a procedat la efectuarea recunoaşterii în teren a obiectivelor pe care intenţiona să le distrugă în modalităţile menţionate, realizând fotografii şi filmări ale acestora. Planul infracţional nu a fost finalizat datorită intervenţiei organelor de poliţie. Cercetările efectuate au mai relevat că inculpatul a efectuat stagiul militar în cadrul forţelor armate din ţara de origine, fiind instruit în activităţi de culegere de informaţii”, a precizat DIICOT.
Şi presa din străinătate a semnalat pe parcursul anului acţiuni similare care au avut loc în mai multe ţări europene, realizate de grupări coordonate din Rusia, cu scopul de a crea panică, de a genera. neîncredere în autorităţi, dar şi de a submina sprijinul faţă de Ucraina.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.