Cinci consilieri USR PLUS au trimis, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, o plângere în care au relatat procurorilor ce au găsit pe şantierul din centrul Capitalei, în luna iulie. Aceştia s-au pus la dispoziţia procurorilor pentru a fi audiaţi ca martori în dosarul în care se investighează săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Cei cinci cer demisia lui Robert Negoiţă pe care-l consideră ”responsabil moral al tragediei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
”Atunci, consilierii USR PLUS au sesizat autorităţile şi opinia publică în legătură cu lucrarea ilegală săvârşită din ordinul primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă. O lună mai târziu, pe acelaşi şantier, doi oameni şi-au pierdut viaţa. Consilierii generali USR PLUS Ana Ciceală şi Nicorel Nicorescu, consilierii locali USR PLUS Sector 3 Eugen Matei şi Alexandru Sava şi Teodora Stoian, consiliera ministrului Justiţiei, le-au trimis procurorilor imagini şi înregistrări video de pe şantierul deschis în zona Esplanada, precum şi mărturii privind discuţiile purtate cu edilul Sectorului 3 pe şantier, dar şi cu autorităţile chemate la faţa locului pentru a constata nelegalitatea lucrărilor”, arată o postare de vineri pe pagina de Facebook a USR PLUS. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Conform sursei citate, cei cinci consilieri USR PLUS s-au pus la dispoziţia procurorilor pentru a fi audiaţi ca martori în dosarul în care se investighează săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
De asemenea, cei cinci consilieri i-au cerut demisia lui Robert Negoiţă: ”Dacă primarul Sectorului 3 mai are vreo fărâmă de decenţă sau onoare, ar trebui să îşi prezinte imediat demisia, ca responsabil moral al tragediei petrecute luni pe şantierul deschis nelegal din ordinul său”. 
 
”Din investigaţiile şi documentările noastre există indicii mai mult decât rezonabile ca tragedia în care şi-au pierdut viaţa două persoane este rezultatul unui lant de nelegalităţi şi abuzuri girate de primarul Robert Negoiţă. M-aş fi aşteptat ca, până la ora asta, Robert Negoiţă să îşi fi dat deja demisia, fără a mai aştepta rezultatele anchetei penale. Ar fi fost gestul de minimă decenţă, ţinând cont că în urma dispoziţiilor lui s-a ajuns la pierderi de vieţi umane”, a explicat consilierul general USR PLUS Ana Ciceală, potrivit sursei menţionate.
 
La rândul său, Nicorel Nicorescu, consilier general USR PLUS, a precizat: ”În după-amiaza zilei de 6 iulie, am fost pe teren în zona Esplanada. Muncitorii de pe şantier, care descărcau pământ şi resturi de materiale, au spus că Primăria Sector 3 le-a comandat lucrările, că ar urma să fie făcută o amenajare pentru realizarea unui parc în zonă şi igienizare. Din câte cunoşteam, terenul nu se află în administrarea Sectorului 3 şi, din acest motiv, colegul meu, Alex Sava, l-a sunat pe Robert Negoiţă. Conversaţia acestuia cu domnul Negoiţă a fost surprinsă de unul din live-urile transmise de mine de la faţa locului. În urma discuţiilor, am înţeles ca domnul Negoiţă nu doreşte oprirea lucrărilor executate pe terenul altei entităţi (ministerul Justiţiei) şi că îşi asumă răspunderea pentru continuarea lucrărilor în ciuda avertismentelor”. 
 
Mărturie a depus şi consiliera ministrului Justiţiei Teodora Stoian.
 
”M-am deplasat la faţa locului (zona Esplanada) pentru a înţelege ce se întâmplă, pentru că părea nereal că un primar din Bucureşti construieşte pe terenul altuia, fără a avea niciun drept, cu atât mai puţin vreo autorizaţie. L-am găsit pe primarul Negoiţă la faţa locului. I-am spus că sunt din partea Ministerului Justiţiei, consilier al ministrului, şi i-am cerut să ne explice ce se întâmplă acolo, spunându-i totodată că nu are niciun drept să construiască acolo.  Răspunsul a fost şocant, iniţial a încercat să-mi explice că este domeniul public, el e primar din Bucureşti, deci poate folosi domeniul public. I-am spus că ştiu situaţia juridică a terenului, iar Primăria Sector 3 nu are niciun fel de drept acolo. Văzând că nu mă poate păcăli, mi-a spus că el vrea să facă bine, să construiască un parc, pentru că de 30 de ani nimeni nu este în stare să construiască nimic acolo. I-am explicat că nu aşa funcţionează statul de drept.  Înţelegând că nu mă convinge, mi-a spus să-l amendez dacă tot sunt de la Ministerul Justiţiei, apoi a plecat”, a detaliat Teodora Stoian.
 
Consilierul local USR PLUS Sector 3 Eugen Matei a subliniat că în acest caz plângerea penală e calea de urmat.
 
”Când am depus jurământul în calitate de consilier, toţi am jurat să respectăm Constituţia şi legile ţării şi să facem cu bună-credinţă tot ceea ce putem pentru binele locuitorilor Sectorului 3. În momentul în care „condamni la moarte” un suflet prin ordinul tău verbal, doar pentru că tu, primar în funcţie, vrei să se facă repede, înainte să se prindă autorităţile responsabile de ceea ce faci şi nu ţii cont de recomandări, impunere legală şi atenţionarea publică pentru modul în care îţi faci treaba, atunci o plângere penală este calea de urmat. Aşa cum mi-am dorit la Colectiv ca vinovaţii să plătească pentru contribuţia lor directă sau indirectă la nenorocirea atâtor vieţi – dar, din păcate, nu avem o decizie a instanţei –, aici îmi doresc ca organele de cercetare să lucreze cu diligenţă şi responsabilitate în aplicarea rigorilor legii”, a precizat Eugen Matei.
 
Totodată, consilierul local USR PLUS Sector 3 Alexandru Sava a afirmat că ”autorităţile locale trebuie să fie la fel de grijulii cu respectarea legii precum sunt toţi cetăţenii care vin la primărie să ceară autorizaţii sau avize pentru lucrările pe care le au de făcut la casele lor. Legea este aceeaşi pentru toţi şi nimic nu te califică pe tine, în calitate de autoritate publică, primar în funcţie, să nesocoteşti legile, nesocotinţă care, după cum bine am văzut, a condus la suferinţă şi pierderi de vieţi omeneşti”. 
 
Şase muncitori de pe şantierul aflat în apropierea Bibliotecii NAţionale au fost surprinşi de un mal de pământ, iar doi au murit, patru fiind răniţi. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.