Comisia Europeană a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a UE în legătură cu o hotărâre a Curţii Supreme a Regatului Unit din 19 februarie 2020 care permite executarea unei hotărâri arbitrale prin care se dispune ca România să plătească despăgubiri investitorilor, arată un comunicat de presă al instituţiei. Este vorba despre faptul că, în 2005, România a abrogat o schemă de ajutor de stat ilegală, aceasta fiind o condiţie prealabilă pentru aderarea sa la Uniunea Europeană. Ca răspuns, investitorii suedezo-români Ioan şi Viorel Micula, precum şi societăţile înregistrate în România controlate de aceştia au iniţiat proceduri de arbitraj în temeiul unui tratat bilateral de investiţii din 2003 încheiat între România şi Suedia. Totodată, pe 25 ianuarie a.c., Curtea de Justiţie a anulat o hotărâre a Tribunalului care anula decizia Comisiei şi a concluzionat că normele UE privind ajutoarele de stat erau pe deplin aplicabile măsurii în cauză şi că, totodată, Comisia avea competenţa de a evalua măsura respectivă.
Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a UE în legătură cu o hotărâre a Curţii Supreme a Regatului Unit din 19 februarie 2020 care permite executarea unei hotărâri arbitrale prin care se dispune ca România să plătească despăgubiri investitorilor, deşi o decizie a Comisiei a constatat că despăgubirile încălcau normele UE privind ajutoarele de stat, arată comunicatul de presă la Executivului european.
Hotărârea pronunţată în Regatul Unit
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În decembrie 2013, o instanţă de arbitraj, constituită sub egida Convenţiei Internaţionale pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii (ICSID), a pronunţat o hotărâre prin care a constatat că România a încălcat un tratat bilateral de investiţii încheiat în 2003 cu Suedia. Ca parte a procesului de aderare la UE, România a revocat în 2005 o schemă de încurajare a investiţiilor, cu patru ani înainte de expirarea sa planificată, pentru a-şi alinia legislaţia naţională la normele UE privind ajutoarele de stat. Instanţa de arbitraj a dispus ca România să îi despăgubească pe reclamanţi, Ioan şi Viorel Micula, doi investitori cu cetăţenie suedeză, precum şi societăţile lor înregistrate în România, pentru faptul că nu au beneficiat pe deplin de schema respectivă.
Cu toate acestea, în urma unei investigaţii amănunţite, la 30 martie 2015, Comisia a adoptat o decizie în care concluziona că suma plătită de România drept despăgubiri încalcă normele UE privind ajutoarele de stat şi prin care obliga România să recupereze despăgubirile de la beneficiarii hotărârii.
În 2014, beneficiarii hotărârii arbitrale au solicitat recunoaşterea acesteia în Regatul Unit. Potrivit Curţii Supreme a Regatului Unit, obligaţiile care îi reveneau Regatului Unit în acel moment în temeiul dreptului Uniunii nu împiedicau presupusa sa obligaţie internaţională de a recunoaşte şi de a executa hotărârea arbitrală în temeiul Convenţiei ICSID. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea Supremă a Regatului Unit s-a bazat pe articolul 351 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care menţine obligaţiile internaţionale pe care statele membre le au înainte de aderarea la UE faţă de ţări terţe în cazul în care aceste obligaţii intră în conflict cu obligaţiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii.
În momentul în care Curtea Supremă a Regatului Unit şi-a pronunţat hotărârea, procedurile privind validitatea deciziei din 2015 a Comisiei erau pendinte în faţa instanţelor Uniunii. La 25 ianuarie 2022, Curtea de Justiţie a anulat o hotărâre a Tribunalului care anula decizia Comisiei şi a concluzionat că normele UE privind ajutoarele de stat erau pe deplin aplicabile măsurii în cauză şi că, totodată, Comisia avea competenţa de a evalua măsura respectivă.
Decizia Comisiei Europene
Comisia Europeană a considerat că Regatul Unit:
- a încălcat principiul cooperării loiale prin faptul că s-a pronunţat referitor la o problemă juridică cu privire la care instanţele Uniunii fuseseră deja sesizate, şi anume interpretarea şi aplicarea articolului 351 din TFUE şi validitatea deciziei Comisiei din 2015 în chestiunea respectivă;
- a încălcat articolul 351 din TFUE prin faptul că a interpretat şi a aplicat în mod eronat această dispoziţie în împrejurările menţionate mai sus. Acest lucru a subminat efectele deciziei Comisiei, în care se constata că dispoziţia menţionată nu se aplică hotărârii arbitrale;
- a încălcat articolul 267 din TFUE prin faptul că nu a adresat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o trimitere preliminară privind aplicarea articolului 351 din TFUE în ceea ce priveşte recunoaşterea şi punerea în aplicare a unei hotărâri ICSID în UE şi validitatea deciziei Comisiei în această privinţă;
- a încălcat articolul 108 alineatul (3) din TFUE prin faptul că nu a respectat, în ceea ce priveşte executarea hotărârii arbitrale, efectul suspensiv al deciziei din 2014 a Comisiei de a iniţia o procedură oficială de investigare a ajutoarelor de stat.
Comisia Europeană „consideră că hotărârea Curţii Supreme a Regatului Unit are implicaţii semnificative pentru aplicarea dreptului Uniunii în cazul litigiilor în materie de investiţii, în special în ceea ce priveşte (i) hotărârile arbitrale pronunţate pe baza unui tratat bilateral de investiţii intra-UE sau (ii) aplicarea în interiorul UE a Tratatului privind Carta energiei. Comisia consideră că recunoaşterea şi executarea unor astfel de hotărâri de către instanţele din Regatul Unit sunt incompatibile cu dreptul Uniunii; acestea ar eluda şi ar submina eforturile Comisiei de a asigura executarea efectivă a hotărârilor care reiterează supremaţia dreptului Uniunii asupra hotărârilor arbitrale în contextul litigiilor în materie de investiţii în interiorul UE, care sunt incompatibile cu dreptul Uniunii şi, prin urmare, nu pot fi executate. În acest context, Comisia a iniţiat recent acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva statelor membre care nu au denunţat tratatele bilaterale de investiţii intra-UE”, mai indică sursa menţionată.
Prin urmare, Comisia a decis să trimită Regatul Unit în faţa Curţii de Justiţie a UE.
În temeiul articolului 87 din Acordul de retragere, Comisia poate, în termen de patru ani de la încheierea perioadei de tranziţie, să iniţieze proceduri în faţa Curţii de Justiţie, în cazul în care consideră că Regatul Unit nu şi-a îndeplinit, înainte de încheierea perioadei respective, o obligaţie care îi revenea în temeiul tratatelor. În conformitate cu articolul 89 din Acordul de retragere, hotărârile Curţii de Justiţie în astfel de proceduri au caracter obligatoriu în toate elementele lor pentru Regatul Unit şi pe teritoriul acestuia.
În 2005, România a abrogat o schemă de ajutor de stat ilegală, aceasta fiind o condiţie prealabilă pentru aderarea sa la Uniunea Europeană. Ca răspuns, investitorii suedezo-români Ioan şi Viorel Micula, precum şi societăţile înregistrate în România controlate de aceştia au iniţiat proceduri de arbitraj în temeiul unui tratat bilateral de investiţii din 2003 încheiat între România şi Suedia.
În 2013, o instanţă de arbitraj (constituită sub egida Convenţiei ICSID) le-a acordat investitorilor respectivi despăgubiri pentru ajutorul de stat pe care l-ar fi primit, plus pierderea de profit, dacă schema nu ar fi fost abrogată în 2005 şi ar fi continuat, astfel cum era prevăzut iniţial, până în 2009.
În 2015, Comisia a adoptat o decizie prin care a constatat că executarea de către România a hotărârii arbitrale constituia un ajutor de stat ilegal şi incompatibil, întrucât implica plata unor despăgubiri pentru ajutoarele de stat nepercepute. În special, Comisia a constatat că, prin faptul că a plătit despăgubiri reclamanţilor, România le-ar acorda avantaje echivalente cu cele furnizate prin schema de ajutoare incompatibilă care fusese abrogată. Această decizie a Comisiei a interzis României să plătească despăgubirile prevăzute în hotărârea arbitrală şi a obligat România să recupereze orice sumă deja plătită. Beneficiarii hotărârii arbitrale au contestat decizia în faţa Tribunalului Uniunii Europene.
În 2014, beneficiarii hotărârii arbitrale au solicitat recunoaşterea acesteia în Regatul Unit. În 2017, Înalta Curte de Justiţie (Anglia şi Ţara Galilor) a respins contestaţia României privind recunoaşterea hotărârii, însă a suspendat executarea acesteia până la soluţionarea procedurilor de către instanţele Uniunii. În 2018, Curtea de Apel din Regatul Unit a respins un recurs introdus de beneficiari împotriva suspendării executării hotărârii. Comisia a intervenit în procedurile respective.
În 2019, Tribunalul Uniunii Europene a anulat decizia din 2015 a Comisiei.
În 2020, Curtea Supremă a Regatului Unit a admis un recurs incident introdus de beneficiarii hotărârii arbitrale împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel şi a ridicat suspendarea executării hotărârii în cauză. Comisia a intervenit în procedurile respective.
În 2020, Comisia a trimis Regatului Unit o scrisoare de punere în întârziere şi, în 2021, un aviz motivat în care a prezentat încălcările dreptului Uniunii pe care le-a considerat ca fiind rezultatul hotărârii Curţii Supreme a Regatului Unit.
În 2022, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a admis un recurs introdus de Comisie împotriva hotărârii din 2019 a Tribunalului, concluzionând că normele UE privind ajutoarele de stat erau pe deplin aplicabile măsurii în cauză, iar Comisia avea competenţa de a evalua măsura respectivă. Astfel, Curtea a reinstituit decizia din 2015 a Comisiei şi a trimis Tribunalului cauza spre rejudecare pentru examinarea celorlalte motive.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
