Curtea Constituţională discută joi validarea rezultatelor referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie
Unicul punct înscris pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Curţii este "constatarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din datele de 6 şi 7 octombrie 2018 privind Legea de revizuire a Constituţiei României".
În baza art.146 lit.i) din Constituţie, Curtea se va pronunţa, prin hotărâre, cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din 6 – 7 octombrie.
Cu o zi în urmă, CCR a respins toate cele patru contestaţii vizând organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Trei contestaţii privind respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din zilele de 6 şi 7 octombrie 2018 au fost depuse de avocatul Sever Alexandru Sbârnă.
Două dintre sesizări sunt în nume personal, iar o a treia a fost depusă de avocat în numele Platformei civice apolitice ÎMPREUNĂ.
Toate cele trei contestaţii au fost înregistrate la CCR în 15 octombrie.
O a patra contestaţie privind referendumul a fost transmisă CCR marţi seară. Aceasta a fost făcută de Nedelea Liliana-Elena.
Conform rezultatelor finale ale referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, prezenţa la vot a fost de 21,10%, iar din totalul de voturi exprimate, 91,56% au fost "Da”, 6,47% au fost "Nu”, iar restul au fost nule.
Referendumul este valid dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută sunt voturi valabile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.