Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a transmis că a purtat mai multe discuţii cu preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, pe care a rugat-o să stabilească o anumită zi din săptămână pentru şedinţele plenului, astfel încât să nu se suprapună cu activităţi guvernamentale. Şedinţa de joi, în care trebuiau validate rezultatele concursului pentru şefia Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), a fost convocată marţi seară, iar Birchall precizează că a anunţat din timp că nu va putea participa.
”Doamna preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a fost informată din timp că nu pot participa la şedinţa Plenului CSM de joi, 20 iunie 2019, şedinţă care a fost convocată marţi după-amiază, având în vederea obligaţiile mele care rezultă din calitatea de ministru al Justiţiei. Pentru a evita asemenea situaţii, am purtat, în ultima vreme, discuţii cu doamna Lia Savonea în care am rugat-o, să stabilească o zi pe săptămână dedicată Plenului CSM şi care să nu se suprapună peste ziua în care sunt programate activităţi guvernamentale, tocmai pentru că doresc să particip la şedinţele Plenului CSM”, a transmis, joi seară, ministrul Justiţiei, Ana Birchall.
Birchall a ataşat comunicatului de presă comunicarea transmisă către CSM în care anunţa că nu va participa la şedinţă. În cursul zilei de joi a avut loc şedinţa de Guvern, Ministerul Justiţiei fiind una dintre instituţiile aflate în circuitul de avizare a documentelor care se aprobă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şedinţa plenului CSM în care urmau să fie validate rezultatele concursului pentru conducerea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, la care adjunctul secţiei, Adina Florea, s-a situat pe primul loc, a fost amânată pentru o dată ulterioară, din cauză că nu s-a întrunit cvorumul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.