Baroul Bucureşti a amânat, marţi, luarea unei decizii privind excluderea lui Victor Ponta din avocatură, până când Curtea de Apel Bucureşti va soluţiona irevocabil contestaţia fostului premier privind ordinul ministrului Educaţiei de retragere a titlului de doctor.
Decanul Baroului Bucureşti, Ion Dragne, a declarat că decizia de suspendare a soluţionării cererii de excludere din avocatură a lui Victor Ponta, luată cu unanimitate de voturi, este “soluţia înţeleaptă, pentru a nu crea o insecuritate în raporturile juridice”.
“În şedinţa de astăzi, 13 septembrie 2016, analizând sesizarea doamnei avocat Monica Macovei cu privire la cererea de excludere a domnului Victor Ponta din Baroul Bucureşti, ţinând cont de faptul că a fost depusă o dovadă că a fost formulată o plângere împotriva ordinului ministrului Educaţiei Naţionale prin care a fost retras titlul de doctor, în unanimitate, Consiliul Baroului Bucureşti a decis să suspende soluţionarea cererii de excludere până când vom şti ce anume va decide ministrul Educaţiei Naţionale, ministerul, cu privire la plângerea formulată de domnul avocat Victor Ponta. Am apreciat că este o soluţie înţeleaptă, pentru a nu crea o insecuritate în raporturile juridice, fiindcă o eventuală revocare a ordinului prin care a fost retras titlul de doctor ar avea consecinţe implicite, indirecte şi cu privire la decizia pe care noi am fi dat-o astăzi”, a spus Dragne.
Decanul Baroului Bucureşti, Ion Dragne, spunea, la şedinţa precedentă a Consiliului, în 6 septembrie, că nu există o legislaţie clară care să lămurească dacă o persoană intrată în avocatură fără examen, în baza titlului de doctor, aşa cum este cazul fostului premier, este exclusă din rândul avocaţilor în situaţia în care titlul de doctor i-a fost retras.
"Nu avem o lege, un text care să spună că, dacă a fost retras titlul de doctor în drept, este de drept retras şi titlul de avocat. (...) Şi noi ne punem, evident, întrebări juridice, fără să ne intereseze persoana căreia i-a fost dat titlul de doctor, strict ca jurişti, ce se întâmplă cu ordinul în tot acest timp şi care e efectul”, arăta atunci Dragne.
Europarlamentarul Monica Macovei declara, în 6 septembrie, după ce a participat, timp de 45 de minute, la şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti, că membrii Consiliului trebuie să găsească temeiul juridic şi să aplice legea, precizând că pe unii dintre ei nu crede că i-a convins că Ponta trebuie exclus din avocatură.
Macovei arăta că, dacă vrea să fie avocat, Ponta ar trebui să dea examen.
“Ponta a intrat cu scutire de examen în Baroul Bucureşti pentru că avea titlul de doctor. Titlul de doctor i-a fost retras de către ministrul învăţământului, ca atare nu mai poate să fie avocat. O soluţie juridică, de exemplu, poate fi ca Baroul, în simetria actelor administrative, să retragă scutirea de examen, că întâi a trebuit să îi dea scutire de examen, el fiind doctor. Să-i retragă scutirea de examen şi automat nu mai poate fi avocat decât dacă dă examen. Să dea şi el examen ca alţi avocaţi care au intrat în avocatură", mai spunea Monica Macovei.
La o altă şedinţă, care a avut loc pe 31 august, în Consiliul Baroului a fost prezent, timp de zece minute, şi Victor Ponta. Decanul Baroului Bucureşti, Ion Dragne, arăta că premierul şi-a susţinut punctul de vedere, iar membrii Consiliului Baroului au luat notă de finalizarea unui raport întocmit în acest caz.
Fostul premier declara că îi pare rău că Baroul este folosit de Monica Macovei în dispute politice.
Cererea de excludere a lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti a fost depusă de Monica Macovei, care motiva că fostul premier nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diplomă de doctor în Drept, fără examen.
Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a transmis, în 1 august, Ministerului Educaţiei decizia finală din 27 iulie, prin care s-a confirmat că teza de doctorat semnată de Victor Ponta nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în Drept, în baza articolului 170 din Legea Educaţiei nr. 1/2011.
Ulterior, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a semnat ordinul prin care i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti în 15 decembrie 2003.
În 23 august, Consiliul Baroului Bucureşti a luat în discuţie cererea formulată de Monica Macovei şi a decis să amâne decizia, iniţial până în 31 august, după ce fostul premier a trimis Baroului documente din care reiese că a contestat la Ministerul Educaţiei, printr-o plângere prealabilă, ordinul de retragere a titlului de doctor şi, totodată, a cerut la Curtea de Apel Bucureşti suspendarea aplicării acestui ordin până la un răspuns al ministerului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...